Balurile si petrecerile la palat de altadata. Cum se distrau boierii si nobilii timpurilor trecute

În Bucurestiul de altadata una dintre cele mai importante distractii existente erau balurile. Se tineau la casele marilor boieri, fie chiar la Teatrul National, invitatii erau dintre burghezi sau chiar dintre personalitatile vremii.

Baluri de sezon, baluri cu spectacol teatral, baluri cu muzica, baluri mascate, unele erau mai liberale, altele, de obicei clasic. Indiferent de anotimp sau de ocupatie, bucurestenii iubeau viata si se distreau de cele mai multe ori pâna de dimineata.

„Balurile bucurestene erau împartite dupa nivelurile de importanta. De exemplu, dupa Postul Pastelui, primul bal se tinea în casa familiei Sutu, era primul bal al sezonului. Ei erau mai liberali spre deosebire de alte familii boieresti, acceptau si persoane politice, artistice, nu neaparat de vita nobila. Nimic nu era întâmplator, se trimiteau invitatii din timp. Ulterior a aparut acel Almanach de High Life, scos de cronicarul monden Claymoor, pe numele real Misu Vacarescu. Publicist la ziarul «L’Independance roumaine», Claymoor era cel care publica cronica acestor evenimente, descria vestimentatia doamnelor, atmosfera de la bal, muzica. În acel almanah aparea o lista a paturii mondene, cu adresele lor, cu ziua în care primesc invitati si asa mai departe”. adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.