Catastrofele si cataclismele ne descopera relativitatea vietii si a bunurilor pamântesti, ne trezesc constiintele adormite sau pervertite, ne aduc aminte de Dumnezeu si ne îngrozesc de dezordinea care ar domni în lume daca s-ar calca legile lui eterne.
Catastrofele si cataclismele, cutremurele, trasnetele, eruptiile vulcanice, revarsarile de ape etc., îsi au cauzele lor accidentale, uneori cunoscute, alteori necunoscute si sunt rele, când ating persoana sau bunurile noastre, dar au si efecte morale si materiale bune: ne aduc aminte ca „dansam pe vulcani”, ne descopera relativitatea vietii si a bunurilor pamântesti, purifica aerul, fertilizeaza pamântul, dezvaluie din adâncuri taine necunoscute, evidentiaza legile si fortele generale ale naturii, trezesc constiintele adormite sau pervertite, ne aduc aminte de Dumnezeu si ne îngrozesc de dezordinea care ar domni în lume daca s-ar calca legile lui eterne etc.
Moartea – „durerea durerilor”, „plata pacatului” – face parte din ordinea naturala a vietii. Daca uneori ea vine mai devreme decât ar trebui, sau merge acolo unde ar trebui viata si ajutor, iarasi nu trebuie sa punem numaidecât vina pe Dumnezeu. Moartea prematura se întâmpla din cauze naturale, din vina oamenilor, din samânta bolilor si din alte cauze si incidente care vin de la oameni, de la animale, de la natura etc. De ce sa acuzam numaidecât pe Dumnezeu, când de cele mai multe ori, în astfel de cazuri, noi suntem vinovati: nu muncim sau muncim prea mult, nu ne lecuim de bolile contagioase, nu ne îngrijim suficient sanatatea, abuzam de puterile trupesti si sufletesti, nu suntem destul de prevazatori si destul de atenti, ne lasam prada relelor care bântuie omenirea. doxologia