Ceausescu a fost “prost”, voi sunteti “destepti”

Aflam din presa de astazi ca “Dupa dezastrul de azi din trafic, Firea scoate benzile unice de RATB.

Dupa ce a provocat un haos de nedescris in aceasta dimineata in traficul din nordul Capitalei, primarul Gabriela Firea s-a gandit mai bine si a decis ca proiectul benzii unice va fi implementat mai la vara, cand intra elevii in vacanta si oricum traficul e mult mai lejer. sursa

Poate sa creeze Primaria si 10 benzi unice tot degeaba. Pe vremurile “odiosului” oamenii gandeau si erau foarte receptivi la idei noi. Din pacate astazi cei ce muncesc “nu gandesc” pentru ca altfel isi pierd locul de munca, nu stiu, nu ii intereseaza, nu se implica.

Urmaream cativa invitati care au condus mamuti industriali inainte de ’89 si mai ca imi venea sa pun mana pe lopata sau cazma doar sa ii urmez. Logici, concreti, clari, interesati si interesanti.

Tehnocratii Epocii de Aur, dupa 28 de ani – REALITATEA ROMANEASCA (6 mai 2017, RealitateaTV)

Sa revenim la Bucuresti insa.

Poate sa gandeasca Primaria Capitalei zeci de scenarii , nimic nu va functiona. Daca au in plan sa aduca traficul de pe strada in cer atunci poate ca da, se va fluidiza totul.

1bucuresti2

Pe vremea lui Ceausescu au fost oameni pusi in functii de conducere care GANDEAU. Aproape ca nu exista cartier fara o fabrica, uzina, intreprindere mare, platforme, etc.

Uzina 23 August, Republica, IMUAB, etc intr-o zona, IPRS Baneasa in alta, Semanatoarea in alt loc din oras, Fabrica de medicamente, Policolor, Aversa, Vulcan, Miraj, INCERC, Turbomecanica, …si lista e lunga. Multi dintre angajati stateau oarecum in apropiere sau “treceau unii pe langa altii”. Inginerul din Militari lua metroul spre 23 de August iar secretara de la Unirii o lua catre Baneasa.

Un alt aspect era orarul de lucru. Erau cateva ore de trafic intens bine gandit insa. Primii care ieseau in trafic erau muncitorii din uzine, aprovizionare, etc in jur de ora 6. Profesori, scoli, magazine, etc incepeau programul intre 7 si 8. Elevii incepeau la ora 8 iar cei care invatau dupa amiaza in jur de 14.

Erau multi care lucrau in ture de noapte si ei nu aveau cum sa incurce traficul.

1bucuresti

Noaptea tarziu si inainte de rasaritul soarelui existau masini mari de aprovizionare care puteau cara marfa la cateva magazine, nu ca acum cand se plimba fiecare buticar cu 3 lazi in portbagaj.

Existau magazine de cartier bine gandite – aveau cofetarie, restaurant, alimentara cu autoservire, aprozar, sifoane, tutungerie, mercerie, paine, etc. Nu trebuia sa alergi de nebun dupa un nasture la Hipermarket sau Dumnezeu stie unde, aveai strictul necesar la maxim 5 minute distanta.

Este adevarat ca inainte de ’89 nu exista atata abundenta de marfuri dar orice se construia era gandit nu facut dupa ” cum vrea muschii unuia sau altuia.”

Existau scoli, licee si gradinite arondate cartierelor astfel incat parintii sa nu traverseze tot orasul pentru a lasa copilul la ore.

M-am saturat de vorbe dragi politicieni, nu va cred si din pacate pentru voi nici nu ma enervez. Copii si nepotii vostri va vor judeca pentru tot ceea ce faceti astazi.

1bucuresti3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.