Cine a fost Zamolxis, zeul suprem al dacilor

Zamolxis, considerat divinitatea supema a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichitatii. Zeu al dacilor sau mare întelept, prooroc sau sclav, în jurul numelui sau au fost create numeroase controverse.Zamolxis a ramas în istorie ca zeul suprem al dacilor. Numele sau a fost evocat de istoricii Antichitatii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, caruia stramosii nostri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învatat sa nu se teama de moarte. Zamolxis avea o locuinta subterana, era slujit de daci, iar alti istorici au relatat ca fusese, de fapt, un discipol al înteleptului Pitagora.

Dacii „se credeau nemuritori”, datorita zeului lor Zamolxis, afirma Herodot, în „Istorii”, în urma cu aproape doua milenii si jumatate. „Îi învata ca nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, traind de-a pururi, vor avea parte de toate bunatatile”, scria Herodot, într-un fragment din Istorii, prezentat de Ioan Marius Grec, în volumul „Zamolxis Realitate si mit în religia geto-dacilor”.

adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.