Cine si-a batut joc de Kogaionon?

Vârful Godeanu, cel despre care multi istorici cred ca ar putea fi, de fapt, “muntele sfânt al dacilor”, nu mai are padure. Deloc! În 2012, ori turisti inconstienti, ori ciobani nepasatori, au dat foc si au plecat. Nu se stie nici acum cine a provocat incendiul. Cert este ca zeci de hectare de padure au disparut. Vor mai trece decenii pâna când Vârful Godeanu va arata la fel ca-n urma cu trei ani.

Reprezentantii Directiei Silvice Hunedoara spun ca padurea de molid din zona a disparut din doua cauze. Pe doua dintre parcele copacii au fost afectati de “gândacul tipograf” (acelasi pe care s-a dat vina anii trecuti pentru taieri de padure efectuate în Masivul Retezat).

S-a procedat, asadar, la taierea arborilor. 247 de metri cubi de lemn au fost extrasi între 2010 si 2012. În august 2012, un incendiu de vegetatie uscata a afectat padurea. În zona existau arbori din sapte generatii, inclusiv unii cu vârsta de 145 de ani. Conform Directiei Silvice a judetului, incendiul a afectat întreaga suprafata de aproximativ 70 de hectare, în multe zone flacarile afectând inclusiv coronamentul arborilor. Incendiul a fost atât de violent încât, apoi, s-a considerat ca singura solutie ar fi taierea copacilor ramasi si reîmpadurirea întregului areal. Zona se afla pe teritoriul Parcului Natural Gradistea Muncelului – Cioclovina, iar Administratia acestuia a fost de acord cu masurile propuse si aplicate de padurari. În consecinta, s-a taiat tot. În total, peste 3000 de metri cubi de lemn s-au obtinut din exploatare, dupa datele oficiale. replicahd

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.