Comoara dacilor de la Piatra Rosie

În anul 2002, Piatra Rosie a fost cal­cata de tâlhari nelegiuiti, hoti de istorie, care au ma­tu­rat întreaga suprafata a cetatii cu detectoarele. La doar câtiva metri departare de cladirea cercetata în 1949, într-o groapa sapata în coasta dealului, fusesera ascunse de daci alte câteva astfel de “scuturi”. Detectorul de metale trebuie sa fi semnalat cu insistenta ca în acel loc se afla mult metal, iar cei care au sapat acolo în dispre­tul legii probabil au fost uimiti de ce au gasit: un “pa­chet” de discuri de fier, sudate între ele din pricina oxi­darii. Piesele au luat calea strainatatii, iar câteva au fost recuperate de statul român în anul 2011.


Cetatea Piatra Rosie by Tfmvideo

Dar înainte de asta, în 2003, în cursul unei actiuni de curatare a ce­tatii de vegetatie, arheologii clujeni au descoperit, în groapa facuta de braconieri, câteva fragmente din mar­gi­nea unui scut, dar si fragmente din decorul interior, care sugereaza ca în medalionul central se afla repre­zen­tat tot un animal ierbivor. În anul 2011, în cursul unei exper­tize a gropii cu pricina, solicitata de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel a Tribunalului din Alba-Iulia, arheologii au gasit alte fragmente din marginea unui scut: nu mai exista nici un dubiu, din acea groapa fusesera extrase discuri de fier forjat, ornamentate, din aceeasi categorie de artefacte cu piesa descoperita în 1949. formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.