La sfârsitul lunii noiembrie, crestinii ortodocsi sarbatoreau pe Sfântul Andrei, care a devenit mai târziu patronul spiritual al României, si la o saptamâna mai încolo, pe Sfântul Ierarh Nicolae, când oamenii, în familie si între prieteni, aniversau pe toti Nicolae sau Niculae, Nicu, Nina si Niculina, iar copiii pregateau nerabdatori ciubotele sa le umple Mosul cu daruri. Aceste petreceri, fiind în plin post, erau tinute cu dreapta socotinta, reprezentând un prilej de adunare laolalta, de bucurie si împartasire între cei dragi, vecini si rude. Indiferent de stare, putem spune ca exista o vocatie a petrecerii dimpreuna, azi pierduta, pe care o constatam si în alte ocazii, de ordin laic.
Dupa aceste însemnate praznice, începea tot gospodarul pregatirile pentru ziua sfânta a Nasterii Domnului. Ca si astazi, în familiile care mai tin traditia sau care fac dupa cum (înca) au apucat de la parinti, bucurestenii treceau la curatenia generala a casei. În toate gospodariile, fie ele mai pricopsite, boieresti sau mai ponosite, de pe la marginea orasului, se golea casa de ce se gasea prin ea, mobile, cioveie, presuri, covoare, vesminte si alte marafeturi, si se îngramadeau în tinda, în curte sau chiar în plina strada, înspre trotuar (daca era cazul). Apoi, se primenea interiorul, “se scutura casa”, se freca si se stergea de praf si mizerie fiecare coltisor. lumina