Cum se rupe un blestem

“Am facut o biserica astfel în­cât atunci când intri în ea, sa nu te impresioneze poleiala de aur, ci sa te impresioneze spiritul ei, Du­hul Sfânt! Sa simti ca e prezent Dum­nezeu acolo. Iar lemnul da acest iz fantastic, pentru ca e cald, e viu. Eu sunt convins ca Dumnezeu este pre­zent aici”, spune parintele Nicolae.
Ne aflam la doar câtiva metri de locul în care, cu veacuri în urma, se ridica bisericuta de lemn a vechiului sat, bisericuta de care s-a lipit bles­temul episcopului.
“Cu blestemul acesta s-a în­tâm­plat ceva minunat. Când am început sa slujim aici, la asezamânt, sfânta liturghie (avem trei preoti calugari care oficiaza în fiecare zi), eu mi-am dat demisia din functia de preot paroh al satului Glimboca, ca sa ma pot ocupa numai de batrâni. Si în locul meu, cine credeti ca a venit? Un parinte care e fiu al satului, nas­cut si crescut în Glimboca. Sunt cinci ani de atunci si nu i s-a întâm­plat nimic!

Blestemul s-a rupt! În adâncul meu, eu eram convins ca din momentul când vom sluji neîn­trerupt Sfânta Liturghie, blestemul se va rupe. Nu stiu daca ati vazut icoana aceea unde un înger sufla într-un taciune, doar-doar mai sare o scânteie din el, simbol al focului iubirii dumnezeiesti. Ei bine, locul asta este plin de Harul lui Dumne­zeu. Un înger a stat aici sute de ani în asteptare, ca cineva sa vina si sa reaprinda flacara credintei si a dragostei fata de oameni. Ca tot ce este aici, e facut din dragoste de Dumnezeu si de oameni”. formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.