Titus Corlatean s-a întâlnit ieri la Moscova cu omologul sau rus. Lavrov a intrat la discutii declarând ca împartaseste „aspiratia României spre dezvoltarea deplina a relatiilor bilaterale“ si a iesit vorbind despre „integritatea teritoriala si suveranitatea Republicii Moldova“.
Vizita lui Corlatean la Moscova este, cu siguranta, un succes diplomatic. Ultima oara când a avut loc o întâlnire la nivel de ministri de Externe a fost în februarie 2009, când ministru era Cristian Diaconescu.
Potrivit profesorului Armand Gosu, expert în politica rusa si a relatiilor din fostul spatiu sovietic, faptul ca lui Corlatean i s-a organizat o vizita de trei zile, ca i s-a facilitat un interviu cu agentia Interfax, preluat prompt si în România, si ca a fost invitat sa rosteasca un discurs la Academia Diplomatica a MAE rus, reprezinta un nivel de recunoastere de care nu s-a mai bucurat un ministru de Externe român de foarte multa vreme. Am încercat, pentru comparatie, sa solicitam opinia fostului ministru de Externe, Cristian Diaconescu, dar acesta nu a fost disponibil pe tot parcursul zilei de ieri. RL