Cartea Facerii ne prezinta situatia singuratica a lui Adam: desi primise de la Dumnezeu misiunea de a „lucra si a pazi” ceea ce Dumnezeu crease, pentru el „nu s-a gasit ajutor de potriva lui”. Însusi Dumnezeu constata ca „Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el”. Astfel, apare femeia: ajutor potrivit pentru barbat. Cuvântul „potrivit” este cheia întelegerii corecte a raportului dintre barbat si femeie. El nu permite întelegerea femeii nici ca sclava, nici ca stapâna a barbatului. Aparitia femeii din coasta barbatului reprezinta faptul ca cei doi alcatuiesc un întreg, completându-se reciproc, cum va constata însusi Adam: „ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amândoi un trup.”
Practic, putem considera ca Adam este rationalul, iar femeia reprezinta afectivitatea. Caci aceasta îi lipsea lui Adam: nu avea pe cineva egal cu el, cu care sa împarta iubirea cu care fusese înzestrat. De aceea, unii sfinti sustin ca acea coasta luata din Adam, a fost luata de lânga inima. În acest fel, femeia este „inima”, iar barbatul reprezinta „capul” familiei primordiale. Evident, ele nu pot functiona separat si nici nu trebuie sa existe suparare pentru aceasta situatie. „Si nu poate ochiul sa zica mâinii: N-am trebuinta de tine; sau, iarasi capul sa zica picioarelor: N-am trebuinta de voi.” zice Sf. Pavel. Daca însa sunt complementari, barbatul si femeia au nu numai naturi si înzestrari diferite, ci si scopuri diferite si complementare. Acestea sunt reflectate de numele lor (în civilizatia umana numele a reprezentat mult timp identitatea unei persoane, astazi însa tinde sa reprezinte doar un moft sau un numar dintr-o gramada). Adam înseamna „nascut din pamânt” iar Eva înseamna „viata”, „mama a celor vii” sau (în unele teorii) „sarpe”, „vipera”, aluzie la faptul ca Eva s-a lasat ispitita de vicleanul sarpe biblic. Prin urmare, rosturile celor doi erau împartite: Adam era „capul” sau, mai bine zis, „preotul” familiei primordiale si al creatiei întregi, caci Dumnezeu i le încredintase, pentru a le sluji, „iar Eva era însasi familia si viata lui Adam.
La începutul crestinismului, Altarul nu era despartit de restul Bisericii, ca acum. El reprezenta, pur si simplu, locul unde preotii savârseau Jertfa lui Hristos, locul unde Hristos poposea în mijlocul poporului sau. Prin urmare, neavând legatura cu preotia, femeia nu avea voie sa intre în Sfântul Altar.
Citeste mai mult: adev.ro/ni4pyqadevarul