Crucea de la gât nu este o bijuterie, chiar daca e confectionata din metale pretioase, nici un accesoriu ori vreun obiect decorativ, ci trebuie sa fie semnul credintei noastre, sa se transforme într-un prilej de marturisire autentica a lui Hristos.
Praznicul Înaltarii Sfintei Cruci ne prilejuieste abordarea unei probleme des întâlnite. Cuvântului „Cruce” îi acordam, de obicei, multiple semnificatii. As vrea sa ma refer aici la simbolul cel mai profund al vietii noastre crestinesti. Linia verticala, pe care se fixeaza cea orizontala, uneste cerul cu pamântul, pe Dumnezeu cu umanitatea, iar, prin ea, cu întreaga faptura vazuta.
Pe baza aceluiasi algoritm, am putea spune ca linia orizontala uneste om cu om si neam cu neam. Atunci când ne însemnam chipul cu semnul de viata datator, prin linia verticala unim mintea cu inima, aratând astfel ca, în efemera existenta umana, ratiunea fara inima duce la mândrie, autosuficienta, iar inima fara ratiune, la trairi emotionale, sentimentaliste, departându-l pe om de adevaratele valori si de scopul ultim al vietii: dobândirea mântuirii. Linia orizontala a semnului purtator de biruinta uneste umar cu umar. În genere, umarul, partea corpului omenesc corespunzând articulatiei dintre brate si trunchi, este asociat cu puterea. De aici zicala: „a pune umarul la greu”. Unind umerii cu orizontala Crucii, devenim mai puternici, caci, asa cum ne spune dumnezeiescul Pavel, Sfânta Cruce reprezinta puterea lui Dumnezeu. doxologia