Acum doi ani, cei de IRES au avut curiozitatea de a afla cât de mult cred românii în tot felul de concepte, cum ar fi deochiul, diavolii, fantomele, îngerii, blestemul si alte lucruri pe care lumea moderna le numeste generic „superstitii”. Ei bine, nu mai putin de 65% dintre respondenti au declarat ca sunt convinsi ca deochiul este o certitudine, ceea ce înseamna cu românii chiar cred în asta, nu-i doar o moda trecatoare.
Deochiul sau „ochiul rau” (ayin ha’ra) este mentionat în mai multe locuri atât în Vechiul, cât si în Noul Testament. „Nu mânca pâinea celui ce se uita cu ochi rai si nu pofti bucatele lui”, spune înteleptul rege Solomon (Pildele lui Solomon, 23:6).
Evanghelistul Marcu detaliaza conceptul: „Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, înselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea – toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om” (Marcu 7:21-23). Teologii crestini continua descrirea deochiului, pe care – iata! – nu-l considera ca fiind de sorginte pagâna, ci îl asimileaza credintei fundamentale. Iar acest lucru se întâmpla chiar si în ortodoxie, „aripa” crestina care accepta mai greu dezbaterile colaterale slovei biblice. „Deochiul este o actiune a diavolului savârsita de oamenii pizmasi”, spune Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanti filosofi ai ortodoxiei.
Iata ce spune cuviosul Paisie Aghioritul, calugar ortodox, traitor la muntele Athos (1924-1994): „Deochiul este o lucrare diavoleasca. Exista si o rugaciune speciala. Când cineva spune ceva cu invidie, atunci prinde deochiul”. Totusi, cuviosul Paisie respinge traditia totemurilor protectoare pentru prunci la deochi: „Nu este bine. Sa spuneti mamelor lor sa le puna cruciulite”.