Înca înainte de adoptarea Decretului nr. 410/1959 de prigonire a monahilor, ieromonahul Arsenie Boca si stareta Zamfira Constantinescu fusesera obligati sa paraseasca Manastirea Prislop. Momentul a fost marcat de presiuni din partea Departamentului Cultelor si reactia negativa a celor doi vietuitori vazuti de autoritati ca instigatori ai „misticismului daunator constructiei socialismului“. Însa, acest moment a reprezentat numai o etapa din planul desfiintarii manastirii, plan urmarit punct cu punct de împuternicitul de culte regional si de catre cel raional împreuna cu organele de militie.
Conform documentelor de arhiva, în aprilie 1959 la Prislop erau 37 de vietuitoare, pentru ca în toamna aceluiasi an sa mai ramâna 10. Totodata, dupa plecarea maicii Zamfira, conducerea manastirii a fost preluata de maica Ioana Cristina Cata, în calitate de stareta, si de catre maica Miruna Irina Marcu, ca secretara. Chiar si dupa acest moment, manastirea era mereu vizitata de catre împuternicitul raional de culte, pentru a supraveghea atât activitatea cultica, cât si fluxul de pelerini. De pilda, într-un referat catre superiorul sau, împuternicitul raional de culte arata ca, într-o vizita efectuata la 25 mai 1960 la Prislop, initial maica stareta a refuzat sa-i permita consultarea registrul-jurnal al manastirii, chitantierele, inventarul manastirii si registrul de pelerini. Împuternicitul considera ca atitudinea refractara a staretei se datoreaza vizitei facute recent de maica Zamfira Constantinescu, având în vedere faptul ca aceasta, dar si parintele Arsenie înca mai aveau bagajele în manastire. De unde împuternicitul opina ca cei doi vietuitori expulzati înca mai sperau la întoarcerea la Prislop. lumina