Disputa din jurul unei mănăstiri ce ascundea cândva bijuterii, iar azi e plină de gunoaie

La câţiva kilometri de oraşul Piteşti, în proaspătul municipiu Mioveni, există un monument istoric aflat într-o avansată stare de degradare, care este, din păcate pentru el, subiectul unei dispute între autorităţile locale şi Biserica Ortodoxă, mai exact Mitopolia Argeşului şi Muscelului. Ansamblul mănăstirii Vieroşi, situat în cartierul (fost sat) Făgetu, din Mioveni, este un monument istoric, inclus pe Lista Monumentelor Istorice ca edificiu de importanţă naţională – categoria A, mai puţin cunoscut datorită faptului că încă nu a fost inclus într-un itinerariu istorico-turistic. După cum am mai văzut, acest lucru este unul comun, din păcate, la noi în ţară.

Mănăstirea datează din secolul al XVI-lea, fiind ctitoria vornicului Ivaşcu Golescu şi a clucerul Albu Golescu, pe temelia unei biserici mai vechi. Lăcaşul, construit între anii 1571 – 1573, a avut statut de incintă monahică până în anul 1864, când, legii secularizării averilor mănăstireşti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost transformată în biserică de mir.

În anul 1645, marele vistier Stroe Leurdeanu a refăcut parţial mănăstirea. Tot atunci, ansamblul mănăstiresc a fost împrejmuit cu un zid înalt de cca10 m, care delimita incinta patrulateră, accesul fiind realizat pe faţada sudică, sub formă de gang surmontat de turnul clopotniţă. Întrucât în anul 1825 biserica se ruinase, episcopul locului Samuil Sinadon Tărăşescul o reface din temelie. Reparaţii au fost realizate şi în anul 1937, când s-a intervenit asupra bisericii de mir. Lucrări de de restaurare ale Bisericii cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” au fost realizate şi între anii 1955 – 1956.

adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.