Întâi septembrie înseamna începutul unui nou an bisericesc. Multi îl ignora, dar si cei ce-l stiu trec peste el cu destula discretie. Biserica îl cinsteste cu cântarile cuvenite în cuprinsul slujbelor. Traditia veche ne spune ca în aceasta zi Hristos a intrat în Sinagoga si luând Cartea a deschis-o la Isaia, la locul (61, 1-2) în care profetul vorbeste în numele Sau: „Duhul Domnului este peste mine, ca Domnul M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc celor robiti slobozire si celor prinsi în razboi libertate: sa dau de stire un an (s.n.) de milostivire a Domnului“ (Luca 4, 18). Dupa care, închizând Cartea, tot El a adaugat: „Astazi s-a împlinit scriptura aceasta în urechile Voastre“ (Luca 4, 21). Este începutul propovaduirii Sale, dupa ce a biruit ispitele pe Muntele Carantaniei.
Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doamne, ajuta!“ El e spus într-un fel apasat, care nu lasa loc nici unei superficialitati. Dincolo de aceste doua cuvinte, de simplitatea paradisiaca a acestui salut este tezaurizata o întreaga adânca teologie. Este invocat numele lui Dumnezeu, care nu poate fi luat în desert. Dumnezeu ne este Domn. Este recunoscuta atotputernicia lui Dumnezeu si limita puterilor omului, imposibilitatea lui de a reusi cu adevarat fara Dumnezeu. Este exprimata credinta în putinta de a obtine ajutorul, nadejdea ca acest ajutor va fi de folos, iubirea fata de Cel de la care ajutorul este totdeauna dezinteresat, absolut si neumilitor. Taranul se arata astfel deschis spre lucrarea sinergica cu Dumnezeu, prin acceptarea energiilor Sale necreate. Este un strigat dupa Dumnezeu-Domnul, facut cu calm si cu pace. Conform promisiunii evanghelice, când doi se întâlnesc, ei sunt împreuna în numele Domnului: Acesta e cu ei. „Doamne, ajuta!“ este un salut, dar si o rugaciune nu numai pentru cei ce se întâlnesc, dar pentru toata lumea, neprecizându-se persoana, în sensul ca „Dumnezeu sa fie cu noi, cu toti“. „Doamne, ajuta!“ cuprinde mai mult decât „Doamne, miluieste!“. Exprima desavârsirea omului facut spre relatie personala cu Creatorul sau. „Doamne, ajuta!“ înseamna si punerea unui „început bun“, pornirea la orice înfaptuire cu ajutorul lui Dumnezeu. În ultima instanta, „Doamne, ajuta!“ este rugaciunea isihasta a satului nostru, conducând prin pomenirea cât mai deasa a numelui Domnului la linistire si trezvie. De aceea el este, în acceptiunea cea mai deplina a cuvântului, un salut, o piatra pusa la temelia salvarii, a mântuirii. lumina