Dupa moartea sa, omul merge în locul pe care si l-a pregatit prin traiul sau de pe pamânt

Procesul mortii fizice, ca si cel al renasterii în lumea spiritelor, este interesant. Dupa moarte, se trece într-o noua existenta, spiritul la început nu-si da seama ca a murit. Toate spiritele, când ies din criza mortii, sunt primite de conducatori experimentati. Ei vor intra în noua existenta, dupa cum cer conditiile morale, intelectuale si spirituale. Mediul care îi va primi va fi determinat de gradul lor de spiritualitate. Nu putem sa ne ducem în alt loc întrucât gravitam pe un plan spiritual corespunzator meritelor noastre. Dupa moartea sa, omul merge în locul pe care si l-a pregatit prin traiul sau de pe pamânt.

Lumea noastra este a gândului, tot ceea ce se vede aici. Tot ceea ce este utilizat aici este creatia gândirii. Chiar corpul nostru spiritual este o creatie a gândului. Noi suntem fiinte construite din gândire, existând într-o lume creata prin gândire. Aceste învataminte constituie câteva dintre numeroasele taine pe care Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, nu le-a dezvaluit generatiei Lui, pentru ca aceasta nu era coapta pentru a le întelege.

Se pune întrebarea: De unde stim noi ca cele relatate de spiritul mortilor sunt lucruri reale? Raspunsul vine din faptul ca, de multe ori, informatiile pe care ni le da spiritul în sedintele de spiritism despre fapte din lumea pamânteasca, necunoscute de mediumi sau de asistenti, verificate ulterior, se dovedesc a fi exacte. Iata un exemplu: Un mare artist de cinema, Rudolf Valentino, era si un bun medium scriitor si vazator. În timpul unui turneu în America, a avut de suferit o interventie chirurgicala la New York, în urma careia a murit. Sotia sa, care locuia în Franta, în apropiere de Nisa, dupa decesul sotului, a facut o sedinta de spiritism cu mediumul american G. Benjamin Wener, care pe vremuri a fost folosit si de H.P. Blavatsky. În timpul sedintei de spiritism, s-a manifestat spiritul unei bune prietene a familiei, Jenny, care murise. Aceasta a comunicat ca a stat tot timpul la capatâiul muribundului Valentino, descriind transportul, operatia si înmormântarea lui. Dupa o saptamâna, sotia lui Valentino, care nu fusese la New York în momentul mortii sotului sau, a primit o scrisoare de la sora ei, care a fost tot timpul lânga Valentino, si în care îi scria, printre altele, ca în ultimele momente ale vietii Valentino spunea ca se întretine cu Jenny. Însusi spiritul lui Valentino, care a venit într-o alta sedinta, a confirmat ca a fost asistat în ultimele momente ale vietii pamântesti de spiritul lui Jenny.

Cunoastem, de asemenea, convorbirea dintre B.P. Hasdeu si spiritul fiicei sale, Iulia Hasdeu. însasi constructia castelului de la Câmpina s-a facut sub îndrumarile spiritului sau. Sunt zeci de ani de când se fac tot felul de observatii, se experimenteaza si se aduna materiale. Astazi, cantitatea faptelor spiritiste este asa de mare, încât numai cel ce închide ochii nu vrea sa le vada. Se poate constata ca sunt fenomene fundamentale, care, indiferent de gradul evolutiv al decedatilor, se produc în mod constant, si unelesecundare care se produc sau nu dupa înaltimea spirituala a celui care a murit.

Un fenomen fundamental este acela ca: sufletul nu crede la început ca a murit. Se vede tot ca un om, îsi aduce aminte de toata activitatea lui din lumea pamânteana, ca a fost vizitat de rude si prieteni, ca a cazut într-un somn, ca lumea în care a ajuns este frumoasa sau întunecata dupa faptele din viata pamânteana, ca lumea spirituala este reala si asemanatoare ca aspect cu cea pamânteana, ca spiritele comunica prin gândire – care este limbajul spiritual – ca gândirea este o forta creatoare, ca spiritele strabat spatiul cu gândul, în sus si în jos, împrejurul pamântului, ca, potrivit conditiilor lor morale, spiritele graviteaza automat catre nivelul spiritual corespunzator. Aceste aspecte sunt descrise si de unele persoane care, fiind în moarte clinica, dupa ce-si revin la starea normala a constientului, povestesc fenomenul desprinderii spiritului de corpul fizic, detasându-se si privind de pe tavanul camerei unde se afla tot ce se întâmpla cu corpul lor. Ei descriu ce manevre s-au efectuat si cine anume le-a facut. Toate acestea nu le pot vedea decât cu vederea spirituala si cu auzul spiritual.

Spiritul nu paraseste dintr-o data corpul fizic. În primele zile, el sta alaturi de cadavru, cu care ocazie asista la înmormântare. Dupa patruzeci si doua de zile, spiritul se înalta în lumea astrala. Este ceea ce religia crestina sarbatoreste la înaltarea Domnului. Dupa ce a ajuns în lumea spiritelor, spiritul inferior este judecat de un grup de spirite evoluate si este retrimis pentru o noua viata, care va fi în raport cu meritele sale din lumea pamânteasca. Daca spiritul este evoluat si poate singur sa-si dea seama de greselile si meritele lui, dupa un numar de luni sau ani, alcatuieste planul unei noi vieti pamântesti. Aceasta hotarâre este apoi judecata de un spirit superior, care aproba sau nu reîncarnarea într-o alta viata.

A treia forma de judecata este dupa un ciclu de douazeci si sase de mii de ani de existenta, în atmosfera spirituala a unei planete, pe care o va face spiritul solar care coboara în atmosfera fluidica a planetei noastre, însotit de juriul sau solar, alcatuit din spirite angelice solare. Cu alte cuvinte, omul trece prin trei judecati, cea din timpul unei reîncarnari, cea dupa fiecare reîncarnare si cea de la sfârsitul scolii spirituale planetare.

Pâna la sapte ani, spiritul inferior coboara mereu la suprafata pamântului si îsi priveste, prin pamântul de deasupra mormântului, cadavrul sau. Asa se explica faptul ca nu este voie sa se deshumeze mortul timp de sapte ani – aceasta pentru ca între spirit si corpul sau carnal mai persista un timp o atractie magnetica. Dupa ce un spirit a parasit corpul fizic, la început mai sta pe lânga cadavrul sau si numai dupa patruzeci si doua de zile pleaca în lumea astrala. La început, cade într-un somn adânc, care tine la unele spirite câteva zile, câteva luni sau chiar câtiva ani. Acest somn este necesar pentru a-si reface fortele pierdute în efortul desprinderii de corpul fizic. Unele spirite sunt înconjurate de alte spirite cunoscute si le fac sa înteleaga noul mod de viata. Altele nu pot sa realizeze ce s-a întâmplat cu ele, nevazând pe nimeni în jur. În aceasta situatie, legatura cu corpul vital nu s-a rupt complet. Ele simt nevoia sa coboare pe fata pamântului si pe firul legaturilor eterice revin acasa, unde îi vad pe cei lasati.

Spiritul se crede înca viu printre oamenii de pe pamânt si li se adreseaza chiar, dar nu este auzit, caci vocea lui nu mai este sonora, este o voce spirituala. Vrea sa aseze unele lucruri prin casa, dar vede ca mâna lui trece prin obiecte. Toate acestea sunt realitati eterice constituite cu puterea gândului lui si din materialul eteric care umple universul. În lumea astrala, spiritele nu se gasesc într-un anumit loc din spatiile universului, ci se gasesc în jurul pamântului pe diferite zone, de vibratii diferite, dupa vechimea si meritul lor. Cu cât spiritul este mai putin dezvoltat, cu atât se va afla în apropierea pamântului, în zona inferioara, cu eterul cel mai grosolan din jurul pamântului. El va simti sete, foame, dar, cum nu mai are corp fizic, nu-si va putea îndeplini aceste nevoi si va suferi foarte mult. Va coborî pe suprafata pamântului si va sugestiona oameni, simtind o satisfactie influentându-i în savârsirea unor fapte rele.

Mortii stiu tot ce se vorbeste despre ei si chiar ceea ce se gândeste despre ei. De multe ori coboara si vad oameni pe pamânt, dar ei nu pot fi vazuti. Uneori prezenta lor provoaca o senzatie de frig sau de cald, pe care o simtim în special în partea dreapta a corpului. Când au mai mult corp vital, spiritele pot sa-si condenseze fluidul si sa-si realizeze un deget aproape materializat cu care sa produca ciocanituri în camera, în mobila, în geam, în oglinda, sa sparga un geam, un pahar, un bec, sa trânteasca un obiect. În aceasta situatie, în camera se simte un curent, o miscare de aer. Se citeaza cazuri când flacara a pâlpâit printre asistenti, ori un punct luminos s-a aratat fulgerator. Cu ocazia parastaselor, când preotul îi pomeneste numele, el ia cunostinta si, ca fulgerul, coboara în biserica. Prin rugaciunile celor de jos, se poate desprinde mai repede de legaturile sale cu corpul vital pe care le mai are si se poate ridica mai sus, spre o alta zona, pe un alt plan spiritual. In spatiul astral, spiritele stau pe diferite planuri sau zone conform vibratiilor fluidelor lor. Spiritul inferior nu vede niciodata pe cel superior, caci nu poate patrunde în zone superioare.

 

În acomodarea spiritului la noua lui viata astrala, acesta este ajutat de spiritele rudelor decedate. În sedintele de spiritism spiritele mortilor, comunica unele aspecte fundamentale ale trecerii lor în lumea astrala. Astfel, imediat dupa moarte, spiritul nu-si da seama ca trupul sau fizic a murit. Dupa aceasta prima faza, urmeaza o alta când spiritul îsi vede imaginile întregii sale vieti pamântesti, în mod regresiv, din momentul mortii pâna la nastere. Toate suferintele pe care le-a provocat altora le traieste el. Dupa aceasta faza intra într-un somn, care poate dura foarte putin sau foarte mult, chiar ani de zile. Existenta în noua sa viata este întunecoasa sau luminoasa în raport cu faptele din viata terestra.

Iisus Hristos aduce credinciosilor o eliberare fata de moarte cu totul noua. Omul poate transforma si transcende conditia sa de muritor, caci exista dincolo de moarte posibilitatea unei alte vieti. Viata pamânteasca este trecatoare, pieritoare, lumea se degradeaza în fiecare clipa, clipa moare pe masura ce se naste. Clipa este singura sansa pamânteasca a prezentei, singura sansa a unei existente posibile.

Recurgând la sinucidere, întrerupem evolutia spiritului si aceasta nesupunere se pedepseste de divinitate. În aceasta situatie, spiritul ramâne pe pamânt, legat de corpul sau fizic, atât timp cât era destinat acestuia sa traiasca, repetând de nenumarate ori actul sinuciderii si al suferintei spirituale a acestuia. În acest caz, spiritul nu poate fi liber în spatiul astral si nici nu se poate reîncarna.

În actele martiriului Sfântului Petru gasim un dispret fata de moarte si de viata întemeiat pe exemplul oferit de Hristos: „Frati si fii, nu trebuie sa fugiti de suferintele întru Hristos, pentru ca El însusi s-a daruit de bunavoie mortii, pentru mântuirea noastra”. Sinuciderea este contrara înclinatiei naturale a omului, contrara legii naturale si contrara milei, acelei mile pe care omul trebuie sa o manifeste fata de el însusi. Daca omul este creat de Dumnezeu, înseamna ca suntem proprietatea Lui, si ca numai el hotaraste în legatura cu viata si moartea noastra.

Desigur, oamenii se întreaba daca exista un Dumnezeu care a creat universul, caci, vazând în jurul lor atâtea nedreptati, îsi pun întrebarea: Daca exista un Dumnezeu, de ce cel slab este prada celui puternic? Daca Dumnezeu a creat aceasta lume atât de nedreapta, ce se mai poate astepta la lumea de dincolo? Daca toate sufletele noastre se nasc egale, de ce vietile nu sunt egale? De ce unii se îmbolnavesc si mor în frageda copilarie? Aceasta ordine este nedreapta în aparenta. Explicatia ne este data tot de spiritele evoluate si are la baza reîncarnarea repetata, pentru ca sufletul nostru sa se purifice. Suferinta unor oameni pe pamânt este consecinta pacatelor spiritului în alte vieti anterioare. El trebuie sa sufere pentru a se purifica. Astazi, în urma numeroaselor experiente spiritiste, putem afirma ca nu creierul este sediul inteligentei. El este numai instrumentul spiritului, iar întelegerea este rezultatul unei activitati de milenii a spiritului omenesc. Este adevarat ca ascutimea inteligentei este data de felul cum este alcatuita scoarta cerebrala. Când moartea distruge instrumentul, spiritul nu se mai poate exprima fiziceste, dar constiinta persista mai departe, pentru ca ea este o însusire a spiritului, rezultanta unei imense învataturi obtinuta în lunga serie de forme vietuitoare prin care a trecut spiritul. Spiritul si corpul au vârste, dar nu este un paralelism între trup si spirit în privinta vârstei lor. Sunt doua serii de evolutii: evolutia corpului fizic si evolutia spiritului care anima fizicul. Actul spiritului de a lua în decursul secolelor rând pe rând în posesie corpuri noi se numeste reîncarnare. Ea se aplica la scara întregului univers; corpurile fizice se distrug pentru ca din ele sa se formeze alte corpuri, în care sa-si faca scoala vietii un alt spirit. Se distrug formele materiei, dar se pastreaza toate amintirile spiritului.

Legea suferintei este legea suprema, care conduce la evolutia spiritului. Numai prin suferinta se poate purifica spiritul.

„Iisus a fost dat la moarte în carne, dar a fost facut viu în spirit” (Petru 3: 18).

Biblia precizeaza ca numai o suta patruzeci si patru de mii de spirite evoluate vor fi în guvernarea condusa de Iisus (Evrei 12:22, Apocalipsa 7:4).

extras din – Aurel Popescu-Balcesti – Enigma Vietii Si a Mortii