Regizorul Alexandru Maftei s-a încumetat sa puna pe ecran nuvela lui Mircea Eliade „Domnisoara Christina“. Este o încercare temerara, pentru care merita felicitarile noastre. Proza fantastica a lui Mircea Eliade nu este usor de transpus filmic si de aceea miza acestui cineast a fost uriasa. Cu toate acestea, s-a achitat onorabil de misiunea sa. Ne amintim ca în urma cu aproape doua decenii regretatul Mircea Veroiu esua în tentativa sa de-a regiza un roman precum „Craii de Curtea Veche“ a lui Mateiu Caragiale. Nu mai spunem de raposatul Sergiu Nicolaescu, care s-a aventurat în ecranizarea Ciulendrei si a ratat. Voia sa fie grav, sublim, îmbibat de un patetism filosofic, dar din pacate majoritatea secventelor aratau fals.
Era vorba de un material calp care facea eforturi sa imite aurul. În cazul lui Alexandru Maftei, care evident a lucrat în conditii de deplina libertate, este vorba de un alt fel de risc. El, dupa cum a si declarat, a vrut sa faca un film fantastic, dar din pacate, pe alocuri, gliseaza spre un horror gratuit. Bineînteles, nuvela lui Mircea Eliade se preteaza la diverse interpretari, dar sa faci din aceasta piesa de baza a literaturii noastre un pretext pentru etalarea unor obsesii ale filmului de groaza parca e prea mult. „Domnisoara Christina“ este pâna la urma o povestire romantica, simbolica, din care desigur nu lipsesc scenele tari, dar nu acestea formeaza substanta principala a textului. lumina