Europa si pericolul dac

Suntem învatati, îndreptati, convinsi, dirijati, împinsi, aruncati, îngraditi, fortati catre o Europa “comuna, a tuturor” unii îi spun “Statele Unite ale Europei” adica un fel de federatie formata din state care îsi pierd identitatea, îsi pierd traditiile, îsi pierd obiceiurile, îsi pierd constiinta de neam, îsi pierd istoria, îsi pierd resursele pe care le pun la dispozitia unor conducatori ascunsi sub masca democratiei, care practic urmaresc nu progresul ci distrugerea identitatii Europei. Nu pare nimanui ciudat ca la nivel de stat suntem sfatuiti sa ne “regionalizam” sa ne “autonomizam” sa ne farâmitam ca sa putem “supravietui”, ca unica sansa de dezvoltare si conducere, pentru “descentralizarea” conducerii “greoaie actuale” dar la nivel European suntem strânsi ca oile în tarc, îndemnati sa facem toti cum comanda “baciul” de la Bruxelles sau mai stiu eu de unde, ni se impun legi de uniformizare care se aplica însa diferit desi sunt aceleasi, caci acolo unde e nevoie, ele pot fi “interpretate” în culoarea locala doar ca sa multumeasca interesele celor care le impun? Nu vede nimeni ca se umbla cu doua masuri, una de farâmitare la nivel statal, alta de “anclusare “la nivel European? Care din politici e buna, cea segregationista, sau cea unionista? De ce nu se aplica una din ele? Inamicul numarul unu al celor ce fac aceasta politica ciudata, a celor care o aplica si a celor ce o sustin este istoria. Acea istorie despre care vorbeam mai sus, acea istorie care ne arata cine suntem, de unde venim, care ne sunt radacinile, care ne sunt valorile, care ne sunt drepturile si bogatiile, drumul si directia. Ei, “Europenizatii” vor sa construiasca o alta istorie care sa înceapa cu ei. Tot ce a fost pâna acuma trebuie uitat, istoria, lumea, civilizatia, umanitatea, universal începe cu ei, ei fac legile, ce a fost pâna acuma nu a existat, trebuie sters din memoria omenirii.

Astazi în România a devenit periculos sa rostesti cuvântul Dac, Dacia, (doar ca masina mai este admis pe ici pe colo, dar va disparea si asta, vom vorbi de Renault, Sandero, Duster, Logan, toate nume românesti pur sânge, toate” legate” de istoria Daciei) astazi în România la scoala nu se mai învata despre daci decât ca au fost condusi de unul cu apucaturi suicidale iar apoi am fost “preluati si prelucrati” de un popor luminat, asa cum suntem preluati acum, si am facut parte dintr-un imperiu mare cum vom face si acum. Nu li se spune însa copiilor ca conducatorii acestor imperii si atunci si acum au urmarit nu sa ne “civilizeze” si sa ne faca viata mai buna, ci sa ne exploateze minele si bogatiile-culmea culmilor – aceleasi mine de aur si atunci si acum. Spre norocul nostru atunci, marele imperiu a cucerit doar cam 20% din teritoriul vechii Dacii, celalalt fiind pastrat de Dacii liberi care au avut grija sa îi faca plecati pâna la urma pe “marii civilizatori”. Spre ghinionul nostru acum nu mai exista Dacia Libera, actualii conducatori în fata pericolului celor ce ne doresc pamântul, nu au scos sabia, au plecat doar capul, pe principiul” românesc” dar nu stramosesc, “capul plecat sabia nu-l taie”.

Astazi cuvântul “dac” nu mai este rostit oficial, în toata istoria celor 24 de ani de “eliberare” nu am auzit nici un presedinte, nici un premier, nici un senator rostind acest cuvânt într-o cuvântare oficiala sau neoficiala. Dacia nu mai exista pentru noua conducere supusa noului imperiu. Istoria nu mai exista si nimeni nu vrea sa învete din ea. Nimeni nu vrea sa vada ca nici un imperiu nu a ramas în picioare, toate au cazut, din toate s-a ales praful, au ramas în picioare de fiecare data tarile, statele, popoarele care le formau. A cazut imperiul roman de rasarit sau apus, a cazut imperiul lui Napoleon, a cazut imperiul comunist si vor cadea toate unul dupa altul, dar pe ei nu îi intereseaza, ei “traiesc momentul”, ei “cladesc viitorul” un viitor de hârtie ca si banii cu care îl tencuiesc. ziua

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.