De câteva saptamâni, în oraselul Ada din Oklahoma (SUA), nu se mai discuta decât despre acest fenomen. Din toata regiunea, oamenii vin pentru a-l observa: niste sfere luminoase, stranii, se plimba deasupra localitatii. Bineînteles ca si interesul presei a fost stârnit. Ajuns la fata locului, un ziarist si-a gasit un punct de observatie bun, care-i oferea o perspectiva ampla asupra locului cu pricina. Tocmai se înserase. La început, ziaristul nu i-a acordat prea multa atentie sferei portocalii, care plana în spatele unui tufis vecin. Parea sa vina de la o ferma din apropiere. Dar încet-încet, sfera crestea, si în curând a început sa se deplaseze cu rapiditate, schimbându-si în acelasi timp culoarea. Dupa spusele ziaristului, avea cam un metru în diametru. “Deodata, din ea s-a rupt o bucata. A traversat câmpul sarind. Semana cu o minge de baschet fosforescenta. Dupa câteva rostogoliri, lumina s-a stins”. Un alt martor a povestit cum o sfera asemanatoare s-a apropiat de el într-o noapte: “Între bila si mine nu era decât un simplu gard. Nu m-am miscat. Aveam impresia ca acel lucru ma privea direct în ochi”.
Acest gen de marturii nu reprezinta o raritate. Din toate colturile lumii se pot auzi povestiri asemanatoare. Doar denumirile sunt diferite: pentru unii, este vorba despre niste “mingi de foc”, pentru altii – de OZN-uri. De vreo patruzeci de ani, cercetatorii cauta sa explice aceste fenomene. Concluzia la care au ajuns: se pare ca solutia nu trebuie cautata în vastul Univers, ci mai degraba dedesubt, sub picioarele noastre, în maruntaiele Pamântului. Stelele luminoase ar proveni din faliile scoartei terestre, si nu din Cosmos.
Charles Fort (1874-1932), care a devenit celebru prin cercetarile sale asupra fenomenelor neexplicate, a fost unul dintre primii oameni de stiinta care a observat ca niste meteori stranii apar exact în momentul în care se produc seismele. Dupa aceea, prin anii ’60, unii cercetatori s-au interesat de posibila corelare dintre observarea OZN-urilor si fenomenele luminoase legate de faliile geologice. John Keele a fost primul care a asociat aparitia luminilor stranii cu perturbari de ordin geomagnetic si nu cu manifestari extraterestre. În sfârsit, francezul Fernand Lagarde a lansat primul studiu cantitativ asupra subiectului: a dovedit ca 40% din OZN-urile vazute la joasa altitudine erau semnalate în apropierea unor crapaturi ale scoartei terestre.
În 1977, doi geologi canadieni, profesorul Michael Persinger si colega sa, Gyslaine Lafrenière, publicau un studiu analog realizat pe continentul american. Pentru cei doi, sferele luminoase luate drept OZN-uri ar fi, de fapt, fenomene electromagnetice provocate de miscarile scoartei terestre. formula as