Ingropam mortii sau îi ardem?

Sfânta Scriptura, de la un capat la celalalt, vorbeste în sens pozitiv numai despre îngroparea mortilor, iar despre ardere, doar ca pedeapsa. Traditia îngroparii este fidela cuvântului dumnezeiesc: „Pamânt esti si în pamânt te vei întoarce!“ (Facere 3, 9). Toti dreptii Vechiului Testament au fost îngropati. În Noul Testament, de asemenea, exemplul cel mai înalt fiind îngroparea Mântuitorului. Faptul ca Trupul Domnului a fost înhumat (nu incinerat) reprezinta cel mai important temei din punct de vedere crestin. Iar a-L urma pe Hristos, a-I imita viata si faptele, înseamna si a ne îngropa ca Hristos, în nadejdea învierii împreuna cu El. Îngroparea si învierea cu Hristos sunt anticipate înca de la botezul fiecaruia dintre noi. Acesta este, de fapt, simbolismul scufundarii si ridicarii pruncului în/din apa cristelnitei, de trei ori – în numele Sfintei Treimi: moartea cu Hristos si învierea cu El. De aici, o prima observatie: cel care opteaza pentru incinerare îsi neaga propriul botez. Altfel spus, îsi neaga identitatea de crestin.

Parintii Bisericii si toti scriitorii crestini pledeaza numai pentru înhumare/înmormântare. Niciodata pentru incinerare. Bunaoara, apologetul crestin Minunciu Felix (sec. II) noteaza: „Noi ne folosim de un obicei vechi si bun, acela al îngroparii“ (D. Octavius, XI, 4). Pentru Tertulian, alt scriitor crestin (sec. III), arderea trupului mort constituie chiar un act de cruzime: „Alta este ratiunea acestei pietati, pentru care nu ardem pe mortii nostri, nu ocrotitoare a ramasitelor sufletului (care nu poate fi nimicit, n.n.), ci adversara a cruzimii fata de trupul omenesc“ (Despre suflet, LI). Sfântul Simeon al Tesalonicului (sec. XV) invoca porunca Creatorului: „Trupul îl asezam în mormânt si îl dam pamântului, prin rugaciuni, împlinind dumnezeiasca porunca: pamânt esti si în pamânt te vei întoarce!“ (Pentru sfârsitul nostru…, PG, 155, 686D). Iar Sfântul Ioan Hrisostom, urmând Sfântului Apostol Pavel, leaga moartea si învierea omului de simbolismul minunat al semintei: „Sa nu-i plângem pe cei plecati dintre noi. Ca nici agricultorul nu suspina vazând ca putrezeste samânta, ci atunci tremura, când vede ca ramâne tare; de putrezeste, îndata se bucura. Caci acesta este începutul rodirii: putrezirea. Asa si noi, sa ne bucuram când se naruie locuinta stricacioasa si se sadeste omul ca samânta. Nu va mirati ca Apostolul numeste însamântare îngroparea, care e mai de pret decât sadirea semintelor…“ (Omilia la I Corinteni, PG, XLI, 3). lumina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.