LEGEA LUSTRATIEI pe întelesul tuturor alegatorilor: cu acelasi trecut poti ajunge presedinte, dar nu si prim-ministru

La 22 de ani dupa Revolutie, parlamentarii puterii au adoptat cu 167 de voturi pentru si patru abtineri legea lustratiei. USL a lipsit de la votul final.

Proiectul legii lustratiei a fost pus intempestiv pe ordinea de zi la cererea PDL, parlamentarii USL nestiind ca acesta urmeaza sa fie discutat, chiar daca printre initiatori s-au numarat si membri PNL. În graba, Comisia Juridica s-a întrunit pentru a modifica acele prevederi ale legii care fusesera declarate neconstitutionale în iunie 2010.

Noua forma a legii lustratiei face o deosebire majora între cei care candideaza pentru o functie si cei care sunt numiti. Astfel, potrivit legii, toti cei care vor candida pentru diferite functii în stat – presedinte, primar, presedinte de Consiliu Judetean, consilier local sau judetean nu vor intra sub incidenta legii, în sensul ca nu le poate fi blocata candidatura. Ei trebuie sa dea o declaratie pe proprie raspundere privind trecutul lor.

gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.