MAE avertizeaza romanii care vor sa plece in vacanta in Grecia

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să se deplaseze în Republica Elenă că, în perioada următoare, pe teritoriul acestui stat vor avea loc noi mişcări de protest.

Sindicatul General al Angajaţilor din Sectorul Privat, cel mai mare sindicat elen care grupează angajaţii din sectorul privat, şi Sindicatul angajaţilor din sectorul public au anunţat organizarea unor mitinguri de amploare cu ocazia zilei de 1 mai.

Mişcările de protest vor avea loc în piaţa Klaftmonos din Atena şi în pieţele centrale din marile oraşe din Republica Elenă (Salonic, Patra, Herakilo-Creta, Larissa etc).

De asemenea, cele două sindicate elene au anunţat pentru duminică, 1 mai 2011, o grevă care va afecta transportul public, feroviar şi naval.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.