Matrita dacilor, descoperita în Sarmizegetusa Regia, a revenit în patrimoniul muzeului din Deva

Dupa ce a fost analizata de un colectiv de specialisti în istorie si arheologie din cadrul Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, matrita descoperita la Sarmizegetusa Regia a reintrat în patrimoniul Muzeului din Deva. si aici va intra într-un proces de restaurare.
“Chiar din luna august sau cel târziu din septembrie, la muzeul din Deva va veni un specialist în restaurare, din Ungaria, care a lucrat si are o expertiza si un portofoliu extrem de valoroase în acest domeniu, îl vom caza aici si va sta la noi o luna – doua astfel încât sa treaca la etapa urmatoare, de minima restaurare si conservare a acestei piese”, a declarat Liliana Tolas, manager al Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane Deva.

Matrita a fost descoperita întâmplator în luna iunie a anului trecut, când o furtuna violenta a dus la ruperea unui fag din incinta cetatii dacice, iar piesa a fost scoasa la iveala de sub radacini. Piesa din bronz în greutate de peste opt kilograme, era folosita în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat obiecte decorative din metale pretioase. Este singura piesa de acest fel descoperita pâna acum pe întreg teritoriul fostei Dacii. Zhd

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.