Înca din tinerete a început sa creada ca locul asta, în care traieste, e sortit blestemului, si ca pâna la urma o sa piara orice urma de viata de aici. Stie ca-n palma toate dealurile astea, toate satele, toate vagaunile neumblate din Muntii Buzaului. De mic a hoinarit pâna hat, departe, la Bozioru, Nucu sau Alunis, sa dezgroape comori sau schelete de uriasi. De-atunci a aflat ca locurile astea ascund mistere adânci, ca aici exista locuri în care au disparut oameni, ca din dealul Breazaului ies focuri vii, ca aici au fost sate si mânastiri care au fost înghitite de ape sau de pamânt, ca toti muntii astia molcomi ai Subcarpatilor de Curbura clocotesc si pârâie încontinuu, se desfac si se strâng mereu ca un arc, zdruncinând muntii ori spulberând sate întregi. Pentru el, toate fenomenele astea au fost semne ale unor blesteme. Asa cum cred si ceilalti locuitori din Ratesti. “Mergeti sa vedeti mânastirea, ce jale mare e acolo. Cum s-a naruit toata curtea aia si s-au pravalit toate chiliile alea si ditamai biserica. În rest, nu s-a clintit nici macar o cocioaba din sat. Explicati-mi si mie, de ce s-a surpat numai acolo pamântul, ca socot ca sunteti om cu carte?
Cum de-au disparut fara urma atâtea biserici si mânastiri din împrejurimile noastre, de zici ca n-au existat niciodata? Toata lumea de-aici stie de mânastirea de maici de la Badila, zisa si Blestematele, care într-o singura noapte a fost îngropata în pamânt, imediat dupa ce episcopul Chesarie, venit acolo într-o inspectie, a gasit niste maicute cu prunci în pântec, si le-a zis: «Blestemate sa fiti!». De-aia se numeste azi locul ala asa, «Blestematele». Toti batrânii din satele astea au auzit de biserica de lânga Bozioru, cu hramul lui Sfântu’ Dumitru, care s-a scufundat toata în pamânt, într-o noapte cu vijelie, de zic oamenii ca si-acum se aude cum bat clopotele acolo, în adânc. Cum a disparut mânastirea de la Ulmet, sau aia de la Gavanele, de n-a mai ramas niciun ciob din ele? Nimeni nu stie. La fel o sa fie si-aici, ca prea se înfurie cerul în ultimii ani si prea ne-am lepadat de credinta.” Ma priveste linistit, ca un întelept împacat cu toate relele lumii, apoi se întoarce în peticul lui de gradina si rânduieste frumos straturile de arpagic. formula as