Înainte de a muri, Sfântul Antonie a lasat ucenicilor sai un testament prin care le cerea sa îl îngroape într-un loc pe care sa nu-l descopere nimeni. Ucenicii au respectat întocmai dorinta parintelui lor duhovnicesc, încât nimeni nu a aflat unde e îngropat trupul sfântului. În ultimii ani, în urma cercetarilor întreprinse pentru restaurarea manastirii Sfântului Antonie din Egipt, s-a ajuns la concluzia ca mormântul cu moastele sfântului s-ar afla sub Sfânta Masa a bisericii centrale a manastirii. Totusi, din respect fata de testament, mormântul a ramas pecetluit asa cum si-a dorit sfântul: “(…) voi îngropati trupul meu (…) nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la Învierea mortilor îl voi lua nestricacios de la Mântuitorul”.
Manastirea “Sfântul Antonie cel Mare” a fost întemeiata în urma mortii Sfântului Antonie. Situata în pustiul Wadi Araba, la poalele muntelui Al-Qalzam din Egipt, Manastirea “Sfântul Antonie” a fost fondata în jurul anului 356. Ucenicii Sfântului Antonie au constituit o micuta comunitate la baza muntelui, unde acesta si-a petrecut ultima parte a vietii. Cu siguranta, nucleul initial se rezuma la o bisericuta, o trapeza si câteva constructii anexe (o bucatarie si un depozit pentru alimente). Primii calugari obisnuiau sa traiasca separat în pesterile masivului muntos din apropiere, dar se adunau în fiecare duminica si sarbatoare importanta, pentru Liturghie, în biserica centrala. Mai târziu, de-a lungul secolului al V-lea, Manastirea “Sfântul Antonie” a fost un refugiu pentru ascetii din desertul Sketis (Egiptul de Jos), fortati sa-si abandoneze chiliile din cauza deselor si violentelor atacuri ale arabilor. În secolele VII-VIII, Manastirea “Sfântul Antonie” era ocupata de calugari melkiti, cei care acceptasera Ortodoxia calcedoniana, spre deosebire de majoritatea crestinilor egipteni care ramasesera fideli ereziei lui Eutihie, fapt certificat de Sinaxarul etiopian.lumina