Sunt taceri adânci în poezia sa care fac mai mult decât un cortegiu de metafore. Astazi se cuvine sa avem în vedere tocmai inexprimabilul care, precum o trena nevazuta, duce cuvintele sale spre o logodna cu duhul imaculat. Comunismul a vrut sa-l anexeze si sa faca din poezia lui un instrument al propagandei antiburgheze si anticapitaliste. Eminescu este însa anti-tot, având în vedere teribila sa forta de afirmare a lumii de dincolo. Necuprinsul si transcendentul se îngemaneaza în ce a scris el fara a crea nici un fel de confuzie sau o stare de vag. Poemele sunt de limpezimea diamantului.
Nu putem spune cu mâna pe inima ca Eminescu a fost un credincios ca la carte, dar prin felul în care a slujit poezia a dovedit ca într-adevar crede în nevazutele temeiuri ale creatiei. A creat contemplând lumea inexprimabila si s-a întors cu atentie spre cuvânt din care a facut un vehicul eficient. De aceea relatia dintre exprimabil si inexprimabil este fantastic de tensionata si de fertila în tot ce a scris. Nu-si cauta cuvintele, dar nici nu se juca cu ele. lumina