Primele dovezi ale unei scrieri sunt niste tablite de argila care dateaza din anul 3.200 î.Hr. descoperite de arheologi în orasul Uruk, din Mesopotamia. Aceste tablite de argila erau acoperite de pictograme, „stramosii“ scrierii asa cum o stim astazi, mai precis niste semne înfatisând animale, unelte, plante.
Cercetatorii civilizatiilor vechi considera ca diferentierea dintre oras si sat s-a facut prin astfel de înscrisuri, considerându-se pe buna dreptate ca la sate nu exista nici necesitatea, dar nici posibilitatea de a se transmite informatii prin scris, pe când la orase acestea existau.
Din pricina faptului ca era dificil de trasat linii complexe pe argila, semnele s-au tot stilizat, ajungând sa aiba aspectul unui cui, de unde si numele de scriere cuneiforma.
La început, scrierea se facea de la dreapta la stânga si se citea vertical, apoi s-a facut trecerea la succesiunea orizontala a semnelor, care a atras dupa sine citirea de la stânga la dreapta. Însa textele foarte importante, care se scriau pe suporturi mai pretioase, cum ar fi metal sau piatra, au continuat sa fie scrise în varianta „traditionala“, si asa a luat fiinta prima diferentiere între scrierea oficiala si cea curenta.
Încetul cu încetul, scrisul a devenit o meserie în sine, practicata de scribi, care aveau un statut aparte, se bucurau de privilegii, astfel ca interesul acestora nu era ca scrierea sa se simplifice si sa devina tot mai accesibila, ci dimpotriva, sa ramâna doar apanajul initiatilor. De aceea, pentru un timp scrierea s-a tot complicat, procesul se învata în multi ani, unele semne având mai multe întelesuri. lumina