Desigur ca moartea este unul din cele mai triste lucruri, dar, poate tocmai din acesta cauza, în istoria omenirii au existat, asociate cu ea, ritualuri duse la extrem, unele care, acum, par hilare, iar altele – înspaimântatoare.
De exemplu, la romani ritualul funebru presupunea ca barbatul cel mai în vârsta al familiei sa stea lânga patul de moarte al parintelui sau, pentru a fi pregatit sa-i inhaleze ultima suflare.
Persii, sirienii si babilonienii, pe de alta parte, aveau obiceiul sa faca un fel de lumânari uriase din trupurile decedatilor. Ei pastrau corpurile în borcane uriase pline cu ceara sau miere.
Mult mai macabru pare, în lumina conceptiilor occidentale moderne, obiceiul unor haitieni de a-si afuma mortii si de a-i atârna de peretii caselor, ca ornamente.
Thailandezii preferau incinerarea, însa în cazul familiilor regale, succesorul la tron era mai putin norocos: el trebuia sa caute, prin cenusa predecesorului sau, bucati de oase pe care sa le pastreze drept talismane.