Odata l-am vizitat pe Parintele Paisie împreuna cu un student la Teologie, care se afla la o vârsta critica. Când l-a întrebat despre studiile lui, studentul i-a raspuns cu nepasare despre o lucrare legata de creatia omului. La un moment dat i-a spus Parintelui Paisie:
– Odata, Dumnezeu, neavând ce face, i-a creat pe Adam si pe Eva, ca sa-I treaca timpul.
Atunci am vazut pe Parintele Paisie cum a ridicat fulgerator mâna si i-a dat aceluia o palma puternica. Studentul s-a pierdut, a facut ochii mari si nu-i venea sa creada. Apoi a început sa plânga cu suspine ca un copil mic. Parintele Paisie l-a privit, dar nu a spus nimic, ci l-a lasat sa plânga. Dupa o vreme l-a întrebat:
– Binecuvântatule, ce sunt cele pe care le-ai spus? Vino cu mine!
Atunci l-a luat de mâna, ca mama pe copilul mic, l-a dus la chiuveta si i-a spus:
– Spala-ti fata!
Apoi i-a dat un prosop ca sa se stearga pe fata, dupa care a început cu gingasie si multa dragoste sa-i arate greseala si sa-i spuna ca nu trebuie sa vorbim necuviincios despre Dumnezeu si despre lucrarea Sa.
I-a scris chiar si o dedicatie plina de har pe o carte si i-a dat-o. Este de prisos sa mai spun ca eu am urmarit aceasta scena fara glas si plin de uimire. Atunci când îl vizitam pe Staret, dupa sfaturile pe care mi le dadea, referitoare la viata mea personala, îl întrebam si despre unele probleme pe care le înfruntam cu fiii mei duhovnicesti. I-am spus despre un copil care era foarte zburdalnic si încapatânat si l-am rugat sa ma sfatuiasca cum sa ma port cu el. Iar el mi-a dat un raspuns care m-a dezarmat:
– Sa faci ceea ce face carausul cu catârul! Sa tii bine frâiele si sa stai departe ca sa nu te loveasca cu piciorul!
Atunci când îmi amintesc de acest chip sfintit, ma emotionez, lacrimez si ma rog.
Sa avem parte de binecuvântarea sa!
Fragment din cartea Marturii ale închinatorilor – Editura Evanghelismos, 2007.