Parintele cel mult umblator

E un preot tanar la biserica din Luncani. Il cheama Nicolae Stancu. El, poate, si postasul din Cioclovina, sunt singurii oameni care se incumeta sa strabata pantele abrupte, ca sa ajunga in satele de sus. Atunci cand oamenii mai uita, atunci cand oamenii se gandesc la munca mai usoara si la banii mai multi din alte tari, preotul le vorbeste despre credinta, despre legatura dintre om si om, despre datini. “Le spun, le aduc aminte ca, fara sa fie uniti, nu au nici o sansa sa supravietuiasca aici. Ca la fel au facut si parintii parintilor lor”. Iar ei asculta, se strang cu toti laolalta in biserica din Tarsa, sau in cea de jos, din Luncani, se roaga, aprind lumanarile pentru cei vii si cei morti si se intorc la viata aceea care curge cu totul altfel decat orice alta viata pe care o stim.

Atunci cand ajunge in sat, parintele aduce intotdeauna cu el apa sfintita. Nu doar pentru oameni, ci si pentru animale. Pentru ca nu doar oamenii au nevoie in locurile astea de agheasma, ci si animalele, animalele care se imbolnavesc si se vindeca doar cu rugaciunea si taina pe care o poarta cu el un preot. Atunci cand coboara la vale trei ore, satenii din Ursici se opresc intotdeauna la biserica din Luncani. Formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.