Mânastirea e micuta, ai putea sa o tii în palmele facute caus. Pare facuta din coca, framântata cu mâinile si batuta cu palma pe zidurile vechi de sute de ani. Dar imediat ce patrunzi în biserica, ramâi uimit. Patinata usor, de lumina delicata strecurata prin ferestrele înguste, ti se dezvaluie în fata o comoara, una dintre cele mai frumoase fresce din Tara Româneasca. Catapeteasma de piatra, cu vrejurile ei de un rosu stins, cu sfintii blânzi si cuminti ca niste copii, e o fereastra spre gradina raiului, de care ne e dor tuturor si spre care tânjim întreaga viata.
Minunea aceasta de piatra si culoare, îmbalsamata în miresme si umbre, a fost ridicata la sfârsitul secolului al XVII-lea de Lupu Buliga, un capitan al lui Matei Basarab. Dar radacinile ei sunt mai vechi si coboara prin timp pâna la Nicodim de la Tismana, acel sfânt vlah nascut la sud de Dunare, care a venit în Tara Româneasca de la Muntele Athos mistuit de o vedenie care-i cerea sa ctitoreasca, în partile noastre, o mânastire lânga un suvoi de ape. A ales salbaticiile Mehedintiului. A zidit mai întâi Vodita, iar apoi s-a îndreptat spre Topolnita si, în cele din urma, s-a asezat la Tismana, unde a si trecut la Domnul.
S-au scurs aproape sapte veacuri de la ctitoriile sale, dar credinta însamântata în sufletul mehedintenilor rodeste, bogat, si azi. Ca sa întelegem legatura aceasta dintre Sfântul Nicodim si oltenii din Mehedinti, l-am luat drept sfetnic pe parintele Pavel Nicolaescu, staretul Mânastirii Topolnita, vietuitor aici de aproape treizeci de ani. Un calugar blând, cu fata luminoasa si barba argintata, care le-a înteles mehedintenilor tainitele inimilor. formula as
Mar82016