Legea postului
In timpul postului Sau in pustie, Hristos n-a mancat, nici n-a baut timp de patruzeci de zile, isprava supraomeneasca care arata astfel intima intrepatrundere intre umanitatea si divinitatea Sa. In actele sale de pogoramant aceasta din urma se retrage dar nu poate disparea, de unde caracterul paradoxal al tuturor evenimentelor vietii lui Hristos. Desi trebuie sa ne straduim sa imitam acest model divin, cu exceptia catorva eroi ai ascezei, omului obisnuit nu-i este cu putinta sa tina un asemenea post. Obiectul regulilor postului si al typikon-ului este, asadar, acela de a permite credinciosilor sa participe la “postul lui Hristos” adaptandu-l prin “iconomie” la slabiciunea lor. Scopul lor nu este de a suprima cu totul hrana, ci mai degraba de a asigura in chip treptat si “stiintific” biruinta ratiunii asupra tiraniei pantecelui. Astfel, pentru Sfantul Simeon al Tesalonicului, regulile instituite de Parinti sunt socotite ca o durere usoara care ne aduce aminte de Dumnezeu, de pacatele noastre si de moarte, si ne introduce in “deprinderea binelui”, ca sa ne apropie cu vrednicie de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.