Premierul Ungariei lanseaza acuzatii la adresa Germaniei. Viktor Orban spune ca decizia Berlinului, de a le permite refugiatilor sa intre nestingheriti pe teritoriul Germaniei, a provocat haosul din Ungaria din ultimele saptamâni.

Într-un interviu pentru publica?ia Bild, Viktor Orban declara ca în ciuda anuntului facut de Berlin, tara sa a reusit sa tina lucrurile sub control. Totodata, seful guvernului ungar a spus ca nu exista suficienta compasiune pentru imigranti si trebuie sa se treaca la fapte, scrie Agerpres.

În tot acest scandal al refugiatilor, executivul de la Budapesta a anuntat ca suma medie cheltuita pe zi pentru fiecare imigrant este de 4.300 de forinti, adica 14 euro.

Seful Executivului de la Budapesta este criticat, însa, de omologul sau austriac. Acesta a comparat tratamentul aplicat refugiatilor cu ceea ce li s-a întâmplat evreilor în perioada nazista.

Dincolo de aceste declaratii, situatia ramâne încordata atât în gara Keleti din Budapesta, unde peste doua mii de oameni asteapta sa se urce în trenuri catre Austria, cât si la granita Ungariei cu Serbia.

La granita din sudul Ungariei, în apropierea taberei de la Roszke, imigrantii s-au asezat pe pamânt, au blocat intrarile în autocare si au avut un mesaj clar – „Nu amprentarilor!”, „Nu taberelor!”. Ei au scandat si numele cancelarului Angela Merkel. Germania este considerata punctul terminus al calatoriei de cei mai multi dintre refugiati.

Imigrantii gazduiti la Roszke se plâng de conditiile grele din tabara si spun ca seamana cu închisoarea Guantanamo. digi24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.