Preotul ortodox Ioan Florin Florescu, care a transmis acum câteva zile un omagiu tulburator adresat eroilor din clubul Colectiv, a revenit cu un mesaj virulent în care critica atitudinea Bisericii Ortodoxe dupa evenimentul tragic din data de 30 octombrie.
texul integral al preotului Ioan Florin Florescu: „Sunt zile amare pentru Biserica Ortodoxa, dar sa nu ne pierdem cumpatul, cei care suntem în ea. Si nici sa nu o dam pe predici sforaitoare, ca si cum nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase. Am pentru fratii mei, preotii, o veste buna si una proasta. Ma pricep un pic la vesti, nu doar pentru ca am fost ziarist, dar si pentru ca am umblat mult printre oameni de tot felul, acasa si printre straini. E drept însa ca nu ma pricep la profetii. Vestea buna este ca, dincolo de scandari, de vituperatiile unor ziaristi sau de lozinci, oamenii din strada (cititi-le aici revendicarile!) nu au nimic cu Biserica lor: nici cu Hristos, nici cu Ortodoxia, nici cu Sfintii Parinti si, pâna la urma, nici cu moastele Sfintei Paraschiva. Lumea e tulburata, dar nu pe slujitorii Bisericii care îsi fac în mod cinstit treaba prin parohii, în spitale, la capatâiul oamenilor sau pe oriunde or mai umbla, de care se minuneaza si îi lauda când îi gaseste. Un exemplu chiar din aceste zile, daca vreti, este nominalizarea unui preot, parintele Mihail Jar, la „Oamenii Timpului” (parintele Mihail are grija la Banceni, în Ucraina, de patru sute de copii). Sau bucuria cu care oamenii îl înconjoara, de pilda, pe Mitropolitul Iosif de la Paris, când apare blând si smerit între ei. Pe el si mai sunt si altii. Sau faptul ca oriunde ajung prin lume românii emigranti, biserica este printre primele locuri pe care le cauta. Oamenii scandeaza, asa e, dar nu se rafuiesc cu Biserica Ortodoxa, ci cu o imagine a ei din zilele noastre: imaginea arogantei unei institutii. Aceasta este vestea proasta. Ne-am învatat sa nu le dam niciodata dreptate, sa simplificam totul la un atac împotriva Bisericii, sa-i demonizam. E o „ostilitate comandata”, s-a spus zilele astea. Bun, e drept, am vazut si o multime de rautati si minciuni, ca lumea e mare si are acces la feisbuc, s-a vorbit cu ura si s-a scris cu scuipati, ca asa e la revolutii, – dar o ostilitate comandata de cine? Sa se spuna atunci pâna la capat, clar, pe nume, cine o comanda, prin cine, cum, ca sa stim ce avem de facut. Altfel, amenintarea asta suna ca „agenturile” din decembrie 89. Pâna sa comande cineva alte ostilitati, cred ca mai întâi am facut-o noi însine, cei din Biserica. Cine i-a comandat, fratii mei, purtatorului de cuvânt al Patriarhiei enormitatile pe care le-a balmajit zilele astea, umplând o lume de revolta si pe noi de rusinea cu „preotul invitat”? De unde fatarnicia asta, ca „Biserica respecta convingerea religioasa a fiecarei familii îndoliate” si de aceea nu s-ar fi spus o slujba pe trotuarul de la Colectiv? Dar când la 8 dimineata tragem clopotele în cartier, cum e cu „convingerile religioase” ale familiilor care locuiesc peste drum? Dar când facem procesiuni, dar când blocam un oras întreg cu sarbatorile noastre? Nu zic sa nu mai tragem clopotele, zic sa nu mai fim farisei. Cine a comandat în aceste zile predicile ambiguu-miloase, vai, Dumnezeu sa-i ierte, dar si voi v-ati cautat-o, mai baieti? Cine l-a pus pe monahul nemtean (care, nu stiu cum se face, apare de fiecare data când e rost de scandal) sa faca sinistra triere dupa pacate a mortilor de la Colectiv? Sub ce ascultare sta el? Cine a comandat leghioanelor anonime din bezna „blogosferei ortodoxe” sa iasa la lumina si sa celebreze pedeapsa lui Dumnezeu pentru „satanistii” din club? Si, în general, cine a comandat izolarea intelectuala si lunga tacere publica în care s-a închis în ultimii ani Patriarhia, iluzionându-se ca trustul ei de presa tine loc de comunicare cu societatea civila? Nu va lasati amagiti, multimea nu se rafuieste cu noi pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Iesiti din teoriile conspiratiei, deschideti ochii în realitatea din strada. Timp de ani de zile, încetul cu încetul, picatura cu picatura, coruptia a copt în România ca un buboi imens, care acum s-a spart, iar mizeria a împroscat si în obrazul nostru, pentru ca, de 25 de ani, în ciuda asigurarilor ca nu facem politica, ne-am lasat perceputi ca partasi ai tuturor administratiilor politice. Ai unor politicieni cocotati la putere pe sângele oamenilor din decembrie 89 si pe banii securistilor vechi si noi. Am stat la hramuri alaturi de ei (când locul lor trebuia sa fie în genunchi, în multime), iar ura cu care au fost priviti acestia s-a uitat în aceste zile cu aceiasi ochi si la noi. Cine ne-a oprit sa denuntam din cele mai înalte amvoane aceasta infectie, sa-i facem responsabili pentru exodul românesc, pentru cea mai mare saracie din Europa si pentru cea mai mica speranta de viata, pentru una dintre cele mai înalte rate ale mortalitatii materne, pentru cea mai înalta rata din UE a mortalitatii infantile? A, am facut-o? Înseamna ca nu am facut-o îndeajuns si destul de limpede. Nu în pilde si generalizari, ci aratând cu degetul spre portretele lor, asa cum au facut-o în alte timpuri Ioan Gura de Aur sau Antim Ivireanul, Nifon Patriarhul în vremea lui Radu cel Mare sau mitropolitul Gurie în vremea lui Carol al II-lea. Dar, sigur, e mai usor sa ne închipuim ca suntem atacati din afara, decât sa luptam cu propriile noastre slabiciuni. Am fost trimisi de Mântuitorul sa scoatem demonii din oameni, dar ajungem adesea sa-i stârnim noi însine în ei prin purtarile noastre. Când nu se suie ceva pâna la nasul nostru, am gasit explicatia: sunt obraznici, nu stiu cum sta treaba cu teologia. Noi suntem subtili, mistici, însusi Dumnezeu ne da like pe feisbuc, ei sunt prosti, manipulati, nu înteleg nimic, nu stiu ce e un trafalete, nu stiu cum ar trebui sa arate ora de religie, nu stiu unde sa se roage si cum se fac pomenirile pentru morti, nu stiu câta milostenie face Biserica. Banul e ochiul dracului numai când e al altuia, când e al nostru e bun si sfintit. La socotelile lor cu biserici si spitale le raspundem cu aceleasi socoteli, ca sa le aratam ca gresesc, dar nu întelegem un lucru: ei chiar nu au spitale, nu au medicamente, le pleaca pe aiurea doctorii, profesorii si copiii. Când ne spun ca vor ca statul sa finanteze nu constructii de biserici, ci spitale si scoli, nu înseamna ca nu-si doresc biserici. Asta înseamna ca s-au saturat de mizerie. Ca îsi doresc sa traiasca decent într-o tara mai buna si mai dreapta. Când ne-au spus ca nu vor ora de religie, nu înseamna ca toti au avut ceva cu Dumnezeu, ci ca nu au vrut, pentru copiii lor, nici îndoctrinare, nici manualele alea tâmpite cu accidente de circulatie si amenintari cu focul iadului. Oare nu noi le-am pus în brate cartile alea? Când nu vor o biserica sub geam, nu înseamna ca se pun împotriva Ortodoxiei, ci ca, pur si simplu, ar vrea între blocuri un parc de joaca pentru copii. Iar daca tu, ca preot, te duci si-i dai în judecata, ca doar e terenul tau, pe care ti l-a dat un burtos de primar corupt, pe care ai sa-l pui apoi în primele rânduri la slujba, aduci o mie de demoni peste ei cu judecata ta. E chiar atât de greu de înteles? Si da, masinile preotilor si luxul bisericilor îi smintesc, pentru ca asta e o lege a firii: acolo unde oamenii sunt saraci, bogatia sminteste chiar daca ar fi dreapta. De aia e banul ochiul dracului. De aia ni s-a spus sa nu purtam traista si sa nu avem doua haine. Macar putin ar vrea sa vada si ei ca Dumnezeu e la fel de necajit, asa cum s-a aratat Iisus între ei. De fapt, chiar asta e: ar vrea sa-l vada cât de putin pe Iisus în noi. Nu în biserici, nu în catedrale, nu în predici, ci în noi. Noi am fost trimisi sa-i cautam pe ei, nu ei pe noi. Sa-i cautam, nu sa-i asteptam în biserici, nu sa primim invitatii. Sa-i cautam, or ce loc de gasire al lor este mai mare decât suferinta. Dar la suferinta te cobori cu iubire si cu îmbratisare, nu cu lectii de viata. Iisus nu a fost invitat nicaieri si s-a dus si acolo unde stia ca va fi alungat cu pietre. Macar el era batut pe nedrept, dar pe noi pietrele suferite ne-ar mai curata de pacate. Si daca, Doamne fereste, va fi un cutremur, ce-o sa facem? O sa-i asteptam pe supravietuitori sa vina cu coliva la biserici? Pavel spunea, „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine”, dar Hristos nu mai traieste în multi dintre noi, asta e vestea cea mai proasta (stiu bine ca ma numar si eu printre acesti „noi”, asa ca-mi rog cititorii, cu tot respectul, sa fiu scutit de complimentele care mi se tot fac pe feisbuc zilele astea). O sa spuneti ca nici în mireni nu mai traieste. Asa e, dar asta pentru ca în primul rând nu traieste în noi. Pentru ca lumina noastra nu mai lumineaza lumii. Iar cei mai mari nedreptatiti sunt sutele de preoti anonimi, fara bloguri si conturi de feisbuc si pe care nu-i cauta televiziunile, dar care îsi fac datoria cu umilinta si dragoste, ca însusi Hristos. Ei împart cu noi pietrele si huiduielile pe care trebuia sa le încasam numai noi. Eu sunt naiv, am candorile mele tolstoiene si, într-una din ele, ma întreb cum ar fi daca în aceste momente în care tara se cutremura din temelii, am iesi înainte si am spune simplu, am gresit, va rugam sa ne iertati. Daca nu ne mai puteti iubi, macar nu ne urâti. Stim ce avem de facut de acum înainte. Cum ar fi? Uite cum ar fi, ne-o spune profetul Isaia: „Daca vei face asta, lumina ta va rasari ca zorile. Pe vechile tale ruine se vor înalta cladiri noi, vei ridica din nou temeliile strabune si vei fi numit dregator de sparturi si înnoitor de drumuri, ca tara sa poata fi locuita.” UPDATE Am o rugaminte importanta pentru cei care citesc si distribuie acest articol. O rugaminte din suflet, ca la niste prieteni care stiu ca ma cred si ma înteleg: iesiti la mitinguri, as iesi si eu daca as fi cu voi, asa cum am iesit când eram în tara, dar nu va lasati atrasi de cei câtiva care striga împotriva Bisericii si a Patriarhului ei. Biserica aceasta e locul unde v-ati botezat copiii, unde v-ati cununat, unde v-ati înmormântat pe cei dragi. Nu este „emanatia” nici a clasei politice, nici a parlamentului. Lasati-ne pe noi, preotii, sa spunem ceea ce este de spus si, mai ales, cum trebuie spus. E destul ca ne-ati batut obrazul, am înteles. Adevarul