Previziunile lui Nostradamus despre “ultimul Papa din istorie”. Semnele de dinainte conclavului

Potrivit unor profetii, unele vechi de aproape 900 de ani, in aceasta saptamana se alege ultimul papa din istorie. Nostradamus si Sfantului Malachie, episcop de Armagh, oras din Irlanda, din secolul XII, sunt autorii profetiilor care il numesc pe Benedict al XVI-lea ultimul papa adevarat, in timp ce succesorul sau va fi un papa al carui pontificat va duce la disparitia orasului Roma, acela fiind, de altfel, si ultimul suveran pontif.

Nostradamus, devenit celebru prin intermediul profetiilor sale controversate, a caror interpretare a fost legata, in timp, de tragedii precum cea de la 11 septembrie, din Statele Unite, sau de izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a avertizat in urma cu cinci secole ca penultimul Papa din istorie va fugi din Roma “in luna decembrie cand o mare cometa va putea fi vazuta pe cer in timpul zilei”, relateaza NBC News.

cometa

Daca luam in considerare diferenta dintre calendare, astrologul Michel de Nostradame sau Nostradamus ar fi putut face referire la cometa ISON care straluceste chiar mai tare decat Luna si care va fi vizibila de pe planeta noastra in anul 2013. Ea ar putea fi vazuta chiar si in timpul zilei.

Printre alte semne pe care specialistii le-au interpretat ca sustinand teoriile lui Nostradamus in legatura cu sosirea ultimului Papa la Vatican se numara fulgerul care a lovit Bazilica Sfantul Petru de la Vatican, la cateva ore dupa ce Papa Benedict al XVI-lea si-a anuntat demisia. Si acesta nu este singurul indiciu din ultimele saptamani: ploaia de meteoriti din luna februarie din regiunea Urali, insotita de explozii violente este considerata tot un semn potrivit adeptilor teoriilor apocaliptice. Oamenii de stiinta sustin insa ca toate acestea sunt simple fenomene naturale. protv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.