Având în vedere elementele negative care perturbau buna crestere spirituala a crestinismului, Sfântul Vasile cel Mare a întreprins o reformare a sistemului de canonisire existent la vremea respectiva. Asadar, a efectuat o calatorie pentru un timp relativ îndelungat în Egipt, unde a discutat cu cei mai mari asceti ai vremii. Pe baza dialogurilor purtate acolo si a propriei experiente ascetice îndelungate, Sfântul Vasile cel Mare ne-a oferit o mostenire importanta în domeniul dreptului bisericesc, reglementând perioadele de oprire de la Sfânta Împartasanie în functie de pacatele savârsite de persoana care se spovedea. Acest sistem s-a aplicat la început cu rigurozitate, dar, în timp, în urma unei „reforme“ interesante, efectuate de Sfântul Ioan Postitorul si despre care vom vorbi într-un material ulterior, a dobândit o noua aplicabilitate. Canoanele Sfântului Vasile cel Mare sunt recunoscute pentru asprimea lor, dar, în esenta, sunt îndreptate catre vindecarea ranilor sufletesti, iar nu spre pedepsirea celor care au pacatuit.
De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare s-a îngrijit ca, în eparhia pe care o pastorea, sa fie numiti în primul rând preoti cu o înalta experienta duhovniceasca, astfel încât crestinii sa poata beneficia de sfatuitori importanti în ceea ce priveste progresul spiritual. Cu toate ca în majoritatea covârsitoare a cazurilor Spovedania avea loc în continuare în mod public, în fata episcopului si a comunitatii, sistemul de canonisire a reusit sa împace si factiunile rigoriste care, în trecut, provocasera o serie de turbulente care au culminat în secolul al III-lea cu erezia novatienilor – cei care considerau ca un crestin care se lepadase de credinta nu mai poate fi primit sub nici o forma înapoi în comunitatea de care se despartise prin acest act necugetat. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare a reusit sa contracareze ceea ce critica în pasajul de mai sus: „A slabit asprimea canoanelor, în locul ei a crescut libertatea de a pacatui. Caci cei care au ajuns la conducere prin stradanii prea pamântesti îsi arata multumirea fata de ei prin aceea ca îngaduie celor pacatosi tot ceea ce stiu ca le face placere“. El nu a savârsit aceeasi greseala si a încercat sa arate milostivirea acolo unde urma sa aduca un rod duhovnicesc, respectiv în ajutorarea aproapelui cu cele necesare existentei de zi cu zi, prin întemeierea asezamântului Vasiliada. În plus, a fost constient ca laxismul spiritual nu va conduce la o dezvoltare optima a comunitatii crestine, ci numai la distrugerea lenta, dar sigura, a acesteia. lumina