RUSIA anunta ca va mai livra gaze Ucrainei doar cu plata în avans. Care este efectul asupra Europei

Rusia si-a pus în practica amenintarea si a introdus luni un sistem de plata în avans a livrarilor de gaze naturale catre Ucraina, dupa expirarea unui ultimatum, o masura care va conduce la întreruperea furnizarii catre Kiev, relateaza AFP.

Dupa ce ultimatumul impus Kievului în vederea platii unei datorii în valoare totala de 4,5 miliarde de dolari a expirat la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), “Gazprom, în virtutea contractului în vigoare, a trecut Naftogaz la un sistem de preplata pentru livrari de gaze”, a anuntat grupul rus într-un comunicat.

“Nicio plata aferenta lunii iunie nu a fost efectuata. Începând din aceasta zi (luni), societatea ucraineana mai primeste doar volumele pe care le va fi platit”, a adaugat grupul, fara sa precizeze care sunt consecintele imediate.
Decizia Gazprom risca sa conduca la perturbari ale livrarilor de gaze naturale rusesti catre Europa, dintre care aproape jumatate tranziteaza teritoriul ucrainean, ca în precedentele conflicte gazifere, în 2006 si 2009.

Kievul a refuzat sa accepte cresterea pretului decisa de catre Moscova dupa instalarea la putere a liderilor prooccidentali, la sfârsitul lui februarie, o consecinta a demiterii fostului presedinte prorus Viktor Ianukovici. Mia de metri cubi de gaze naturale a fost scumpita atunci de la 268 la 485 de dolari, un pret fara echivalent în Europa. Ca “ultima oferta”, Moscova a propus pretul de 385 de dolari.

realitatea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.