Saptamana Sfintilor – Arhanghelii Mihail si Gavril, Sfantul Nectarie si Sfantul Mina

Pictat in culori calde, tabloul sfarsitului de toamna aduce prilej de bucurie credinciosilor ortodoxi de pretutindeni. In saptamana ce bate la usa ii vom sarbatori pe Arhanghelii Mihail si Gavril, Sfantul Nectarie Facatorul de Minuni si Sfantul Mare Mucenic Mina.

Trimite Felicitari Animate cu Muzica si Text

Sarbatoarea Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil este prilej de aniversare pentru 1,3 milioane de romani. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.

Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt “duhuri slujitoare” (Evrei,1,14), adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria noastra cereasca, la “Cerul nou si pamantul nou” ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt “lumea nevazuta”, “cerul”. sursa

Ziua de 9 noiembrie ne aduce o alta mare sarbatoare, ziua in care il sarbatorim pe sfantul atat de drag romanilor, doctor fara de arginti si facator de minuni, Sfantul Nectarie Taumaturgul. Unul dintre cei mai noi sfinti canonizati de Biserica Greciei în acest secol, s-a nascut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orasel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul marii Marmara. Lucrarea taumaturgica a Parintelui continua fara incetare dincolo de mormant: multi marturiseau ca ii tamaduise de boli cu neputinta de vindecat, in timp ce altii dadeau marturie ca sfantul alungase dintr-insii demoni puternici ce-i chinuisera ani de-a rândul si care sub puterea lui ieseau cu strigate inspaimantatoare. Multi credinciosi veneau din cele mai indepartate tinuturi ale Greciei sau din tari straine ca sa se inchine mormantului sau din Egina, care li se aratase si care-i vindeca de boli de nevindecat. Despre Sfântul Nectarie ca facator de minuni si tamaduitor auzisera foarte multi credinciosi; acestui lucru s-a datorat hotararea Bisericii de a-i recunoaste si oficial sfintenia, recunoscuta mai intâi de cei multi. sursa

Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva sau a cuiva, sunt prezenti pe 11 noiembrie, la Biserica “Sfantul Mina” din Bucuresti, cu credinta ca vor recapata ce-au pierdut daca se roaga la moastele mucenicului Mina. Sfantul Mina, praznuit la 11 noiembrie, s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta. Ajunge in armata imperiala, insa, la 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.