Satelitul GOCE, ramas fara carburant, se va prabusi pe Terra duminica sau luni

Satelitul european GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variatiile înregistrate de gravitatia terestra si ramas fara carburant, va patrunde în atmosfera terestra cel mai probabil duminica sau luni, a declarat Rune Floberghagen, coordonatorul misiunii, informeaza cnn.com.

Epuizarea rezervelor de carburant s-a produs pe 21 octombrie, în jurul orei 03.20 GMT, Agentia Spatiala Europeana (ESA) anuntând atunci într-un comunicat “încheierea misiunii” acestui satelit.

Cea mai mare parte din corpul satelitului, care are o lungime de 5,3 metri si o greutate de peste o tona, se va dezintegra la intrarea în atmosfera, potrivit ESA, însa este posibil ca mai multe resturi “de mici dimensiuni” sa ajunga la suprafata Terrei.

Nimeni nu cunoaste momentul exact când fragmentele satelitului vor cadea pe pamânt, a adaugat ESA, întrucât satelitul nu va mai fi controlat în acele momente de operatorii sai, dar cel mai probabil bucatile de satelit se vor prabusi în ocean sau în zone nepopulate.

Zona care ar putea fi afectata va fi totusi cunoscuta cu o precizie mai mare pe masura ce se apropie momentul intrarii în atmosfera. gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.