O poveste cu daci uriasi, securisti si porti misterioase spre alte universuri, inspirata parca din romanele lui Pavel Corut si povestile budiste de adormit copiii, face ravagii pe Facebook.
“HIPERBOREENII SI SHAMBALLA
O descoperire senzationala zguduie lumea oamenilor de stiinta. Istoria trebuie rescrisa.
BOMBA
În cursul lunii februarie 2012, o echipa de geologi, româno-canadiana, urmarind ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatârsi în urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana au facut din întâmplare o descoperire care ar putea rasturna toata istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capatul rectangular al unei lespezi aurii care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reiesit ca era vorba într-adevar de o piatra compozita, obtinuta din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate, dupa o tehnologie imposibil de reprodus în conditiile stiintei actuale.
HIPERBOREANUL
Faptul este cu atât mai surprinzator cu cât galeria unde a fost semnalata lespedea, supranumita si Galeria Hiperboreana si aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana, fusese cercetata în urma cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 si, datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisa si apoi sigilata la comanda Securitatii. Printre mineri înca se mai vorbeste în soapta despre aceasta galerie si nu sunt putini cei ai caror tati sau frati mai mari, fosti mineri la Rosia Montana, care au luat parte la consolidarile si sapaturile arheologice din galerie la acea vreme, au disparut de-acasa si s-au întors batuti dupa câteva saptamâni. Între timp cei mai multi dintre ei au murit datorita bolilor profesionale. Cei patru martori ramasi în viata nici macar nu mai doresc sa-si aminteasca. Unul dintre ei, domnul Ion Mois, fost sef de echipa pe timpurile acelea, dupa o îndelunga chibzuiala, s-a hotarât totusi sa rupa tacerea. Iata relatarea faptelor petrecute atunci, asa cum le-a trait martorul ocular Ion Mois:
„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa închisa înca de pe vremea austroungarilor, urmând ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata înca de pe vremea agatârsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte sa ajunga romanii stapâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pâna în vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mina cât si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa va niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul când l-am gasit? Ca în ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi în mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Câti am intrat si câti am iesit din sut în ziua aia? Ma rog, tot felul de întrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.
Atunci când treaba noastra a fost terminata au intrat în mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa… ca la vreo saptamâna, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânar, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa întreaga de civili daar si câtiva arheologi cu niste echipamente cam ciudate, împreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a început sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa înca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.
“Scheletul asta pleaca la Moscova!”
Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” – a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!… Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.
S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu…. Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.
Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”. sursa