Într-unul din anii aceia, când slujeam la Craiova, au venit la mine acasa doi securisti. Când s-au prezentat, eu m-am gândit imediat la puscarie, asa ca i-am întrebat direct “Trebuie sa îmi iau haine groase?”. “Nu, parinte, va aducem tot noi înapoi, într-un ceas. Am venit pentru ca va cheama comandantul Securitatii”. Când am ajuns la biroul acestuia, comandantul i-a poftit afara pe cei care ma adusesera, iar când acestia au iesit, mi-a spus: “Sarut mâna, parinte!”. Am fost socat. M-a întrebat daca îl recunosc, dar nu îmi aduceam deloc aminte de el. L-am întrebat daca ne mai întâlniseram. “Da, parinte. Si înca de multe ori! Eu sunt finul dumneavoastra de la Buzau. M-ati cununat în urma cu mai multi ani!
V-am deranjat, pentru ca un coleg are un copilas nebotezat si stiti ca noi nu avem voie sa participam la slujbe. Asa ca va rog sa mergeti la el si sa-i botezati copilul acasa, nu la biserica”. Am facut întocmai. Când am ajuns acasa, am gasit-o pe saraca preoteasa speriata rau. Se gândea ca nu ma mai întorc si statuse tot rastimpul lipita de geam, uitându-se la aleea pe unde ar fi trebuit sa vin. Situatia asta s-a repetat, si nu o singura data, ci de mai multe ori, cu mai multi copilasi de securisti. Cred ca, înainte de a pleca eu din Craiova, nu a ramas niciunul nebotezat. Vedeti? Printre slugile comunistilor, care cu putina vreme în urma ma arestasera fara vina, purtându-ma din celula în celula, ca sa ma înfricoseze si sa ma faca de-al lor, existau si oameni cu frica de Dumnezeu. formula as