Sfântul Nectarie – noi minuni

Rugaciunile catre Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul sunt astazi, în ziua praznuirii sale, mai intense ca oricând. Credinciosii de pretutindeni se închina sfintelor sale moaste din Eghina (Grecia), dar si de la Manastirea “Radu Voda” din Bucuresti. Dragostea lor fata de Sfântul Taumaturg este nemasurata, acesta ajutându-i în necazuri si boli. Ori de câte ori simt nevoia, oamenii vin si îsi pleaca genunchii la rugaciune cu convingerea ca sfântul îi ajuta si le schimba vietile în bine.

Sfantul Nectarie din Eghina by Tfmvideo

Într-o zi, am observat ca nu pot merge din cauza unei mari dureri la genunchi. Fiecare pas însemna o durere foarte mare. N-am mers la medic, ci am dat cu ulei de la Sfântul Nectarie, am citit acatistul sfântului si dupa o saptamâna mi-a trecut durerea.

În alta zi am avut o criza îngrozitoare de fiere. Credeam ca mor. Vomitam întruna, aveam frisoane etc. Sotul nu mai stia ce sa îmi faca. I-am zis ca va fi nevoie sa dea telefon la Salvare sau sa ma duca el la spital cu masina noastra, pentru ca simteam ca nu mai pot îndura raul din mine. Însa Dumnezeu i-a luminat mintea sotului meu si l-a îndreptat catre sticluta cu ulei sfintit de la Sfântul Nectarie. Mi-a dat cu ulei sfintit, s-a asezat în genunchi si s-a rugat sfântului, si în timp ce se ruga, pe mine începuse sa ma lase acea senzatie rea si am adormit.”

Anul trecut, în luna mai, Elena C. din judetul Suceava a fost operata de cancer la intestinul gros. Totul parea sa fie bine, dar din cauza neglijentei doctorului care a operat-o si care nu i-a prescris citostatice, la mai putin de un an cancerul a reaparut sub forma unei rani vaginale, invadându-i tot abdomenul. Ne-am dus la Iasi, la Spitalul “Sfântul Spiridon”, unde în urma consultatiilor facute s-a ajuns la concluzia ca nu mai are rost sa fie internata.

La insistentele familiei, pacienta a fost internata si supusa la raze pentru a se încerca închiderea ranii în vederea unei a doua operatii, cu riscul de 99%. În urma razelor, care au durat o luna si jumatate, rana s-a închis doar 30%. Familia era deznadajduita. Una din fiicele ei a auzit de minunile Sfântul Nectarie si de vindecarile minunate de cancer si a rugat pe cineva care pleca la Bucuresti sa-i aduca ulei din candela sfântului. Ceea ce a si facut. I-a dat mamei si a baut din uleiul sfintit si dupa trei saptamâni a plecat din nou la Iasi la control, unde trebuia sa fie internata sau trimisa la unul din spitalele din Bucuresti. Spre slava lui Dumnezeu si a Sfântului Nectarie si spre mirarea doctorului, rana s-a aflat total închisa.

Lumina

Mai multe pe Forum

One comment on “Sfântul Nectarie – noi minuni

  1. vă rog să adăugați la mesajul anterior numele domnului anestezist Dan Gălățeanu. în dorința de a scrie cât mai mult despre minunile făcute de sfânt am omis numele binefăcătorului nostru și ne dorim tare mult ca acesta să știe că îi suntem profund recunoscători. Vă mulțumesc din suflet și vă rog dacă puteți să publicați mesajul anterior. este o scrisoare pentru sfântul nostru drag de care vreau să se bucure toți oamenii care încă nu l-au cunoscut așa cum l-am cunoscut noi.
    Vă mulțumesc încă odată și Dumnezeu să vă aibă în grijă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.