Simona Halep e numarul 1 MONDIAL. Premiera absoluta în tenisul feminin românesc

Premiera mondiala în tenisul feminin românesc! Simona Halep este prima sportiva din România care urca pe primul loc în topul WTA, dupa un meci spectaculos contra letonei Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing.

Simona si-a luat astfel revansa pentru finala pierduta la Roland Garros în fata lui Ostapenko. În finala de la China Open, Halep o va întâlni pe învingatoarea meciului dintre Petra Kvitova si Caroline Garcia.

Organizatorii turneului de la Beijing i-au facut o surpriza fantastica Simonei Halep si au asteptat-o dupa meci cu un numar 1 mare, din trandafiri. „Este ziua mea speciala”, a declarat Simona, vizibil emotionata, si le-a multumit familiei si echipei sale pentru sprijin.

Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima data în cariera, pe locul 1 WTA, dupa ce a învins-o, sâmbata, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open. Halep devine prima românca lider mondial în tenis, al doilea român, dupa Ilie Nastase, care a fost numarul 1 ATP 40 de saptamâni, între 23 august 1973 si 2 iunie 1974, si a 25-a jucatoare care urca pe cea mai înalta treapta a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA. digi24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.