Ea a plasmuit, asadar, acel remediu miraculos care îmi alunga în copilarie febra si-mi aducea din nou bucuria de a merge la joaca. Sylvia Hoisie are astazi 90 de ani, dar zâmbeste, se misca si se poarta de parca ar avea 60. Îi place sa calatoreasca, citeste mult si foloseste internetul cu mare abilitate. Locuieste în Iasi, dar vara prefera sa mearga la munte sau sa vina în Bucuresti, la sora ei mai mare cu patru ani. M-a asteptat îmbracata elegant, zâmbind cordial, din pragul usii. Apoi, vreme de câteva ore, am stat nemiscat pe un scaun si am ascultat numai ochi si urechi, uluitoarea poveste a unei vieti exemplare.
E la curent cu tot ce se întâmpla în lumea medicala. Citeste pe internet tot ce apare pe site-urile celor mai importante reviste de medicina din lume. Vorbeste impecabil germana, citeste beletristica si istorie, îi place sa vada documentare pe Discovery si filme artistice. La 90 de ani, spune ca nu are timp de pierdut, de când se trezeste si pâna seara târziu, cauta încontinuu sa faca ceva care îi pune mintea la treaba. Are o privire senina si suverana, vorbeste calm si elevat, articulând impecabil fiecare cuvânt. Se întuneca la fata doar când vorbeste despre anomaliile sistemului medical de astazi, despre dezastrul de la Institutul Cantacuzino, despre disparitia vaccinurilor si apatia criminala a întregii societati.
ase ani, atât a durat munca tinerei doctorite Hoisie, sase ani, în care casa ei era institutul, în care noaptea visa numai formule si nu iesea din laborator cu zilele. “Au fost anii cei mai frumosi, chiar daca era o munca titanica. Am avut mare noroc cu mama, care s-a ocupat de Andrei, baiatul meu, de când s-a nascut, pâna a intrat la facultate. Fara ajutorul ei, n-as fi facut nimic”.
În anii 60, produsul a fost testat pe animale, soareci si iepuri, rezultatele fiind excelente. A urmat apoi o încercare mai grea: cei care l-au facut s-au hotarât sa-l testeze chiar pe ei. “Ca sa demonstram ca nu are efecte adverse, ne-am injectat fiecare din noi. Bineînteles ca acum asa ceva n-ar fi posibil”. N-au avut nici cea mai mica teama, erau convinsi ca produsul lor era deosebit de eficient si ca va avea un succes urias pe piata. Asa a fost. Au primit imediat brevetul de inovatie si, totodata, licenta de productie. În 1965, din laboratoarele Institutului Cantacuzino din Iasi a iesit primul lot de Polidin. A fost un lot de zece fiole. În doar câtiva ani, productia a crescut la câteva milioane. Polidinul românesc devenise cel mai popular medicament, fiind mai eficient decât oricare alt produs asemanator de pe piata europeana. Sylvia Hoisie, numita atunci sefa de productie si control al Polidinului, îsi aminteste toate astea cu un zâmbet amar pe chip. “S-a folosit chiar si împotriva cancerului”, îmi spune. “Celebrul profesor Ion Chiricuta l-a folosit în cercetare pentru oprirea metastazei. Era un polidin mai concentrat, care crestea imunitatea. Chiar si în cancerul de prostata dadea rezultate. Lucrurile astea n-au ramas consemnate în literatura medicala, dar ele au existat, foarte multa lume stia asta”.
De atunci, cercetarea filialei de la Iasi a institutului s-a diversificat, fiind scoase pe piata si alte produse asemanatoare cu Polidinul, produse sigure si eficiente, cautate în toata Europa. “Se lucra în conditii destul de grele, nu se comparau dotarile noastre cu cele din lumea occidentala. Cu toate astea, niciodata nu a fost vreun accident sau macar o reclamatie”. formula as