Daca în prezent, rusii si americanii înregistreaza progrese asa de mari în experientele de transmitere a gândurilor prin telepatie, aceasta se datoreaza studiilor si cercetarilor care au rezistat de-a lungul timpului, în ciuda bataii de joc, ba chiar, uneori, a animozitatii fatise a oamenilor de stiinta.
Una dintre aceste experiente a avut loc în 1937 si a fost o reusita de senzatie. Exploratorul polar sir Hubert Wilkins era foarte interesat de telepatie. Tocmai fusese rugat sa formeze o noua expeditie arctica, cea de-a unsprezecea la care participa, pentru a-l gasi pe aviatorul sovietic Levanevsky, disparut în Marele Nord, pe când încerca sa faca legatura aeriana între URSS si Statele Unite, pe la Polul Nord. Unul dintre prietenii apropiati ai lui Wilkins, Harold Sherman, care facea la rândul sau cercetari în legatura cu transmiterea gândurilor, i-a propus exploratorului o experienta ce trebuia sa aiba loc pe toata durata calatoriei sale: de trei ori pe saptamâna, lunea, martea si joia, Sherman urma sa “asculte” acasa, în America, timp de o jumatate de ora, de la 18.30 pâna la 19, gândurile amicului sau aflat la Pol.
În zilele acelea, la orele stabilite, exploratorul încerca sa îsi “proiecteze” gândurile legate de cautarile sale însotite de cât mai multe detalii din întâmplarile de zi cu zi. Pentru a evita orice contestare posibila, ei au hotarât ca, de fiecare data, Sherman sa consemneze ceea ce “primea” în scris si apoi sa trimita notitele doctorului Gardner Murphy, care conducea echipa de studii parapsihologice a universitatii Columbia. Cum Sherman se afla la New York, alti doi doctori, prieteni de-ai lui sir Hubert Wilkins, A.E.Strath-Gordon si Henry Hardwicke, au acceptat sa fie martorii sai si sa asiste, de fiecare data, la eforturile lui Sherman de a capta gândurile prietenului sau. În sfârsit, un post de transmisie pe unde scurte ar fi trebuit sa îl tina la curent pe explorator cu progresul experientei.
Expeditia a început în octombrie 1937 si, foarte repede, conditiile atmosferice au facut transmisia foarte dificila. În plus, preocupat de greutatile expeditiei, sir Hubert Wilkins nu a reusit sa “comunice” întâmplarile, în fiecare zi, la ora stabilita. Dar, spre surprinderea celor doi, lipsa timpului nu îl împiedica pe Harold Sherman sa “primeasca” principalele gânduri ale lui Wilkins. Înca de la început, ceea ce a notat a fost de o precizie uluitoare. Tot ce nota Wilkins în jurnalul expeditiei polare era consemnat cu fidelitate de prietenul sau, Sherman, în prezenta martorilor. Ulterior, “dialogul” era trimis doctorului Murphy.
Când, peste un an, jurnalul polar al lui Wilkins a putut fi comparat cu notitele prietenului sau, a devenit evident ca erau mult prea multe detalii care corespundeau, pentru a fi vorba despre o simpla coincidenta. De exemplu, în noaptea de 14 martie 1938, Harold Sherman nota, în biroul sau din New York: “Cred ca ai descoperit o crapatura în coada avionului, dar ai reusit sa o repari. Acum, mi se pare ca te vad manipulând o pompa de mâna, în plin zbor. Unul dintre motoarele avionului fumega si aud elicea tusind, ca si cum ati avea probleme la carburator”. Jurnalul lui Wilkins confirma afirmatiile lui Sherman si precizeaza: “La un moment dat, pe când procedam la schimbarea rezervorului în timpul zborului, am asteptat prea mult si a trebuit sa pompez cu furie pentru a reporni un motor ce ameninta sa se opreasca. Nu a durat decât un minut, dar m-am gândit la acea întâmplare toata ziua”. formula as