Televiziuni , media, internet

Am urmarit cu totii lamentarile unor jurnalisti referitoare la scaderea vanzarilor de ziare si dezbaterile pe aceasta tema. Pe micul ecran sau in presa scrisa multi au incercat sa inteleaga si sa stopeze fenomenul. Cu toate acestea, unele ziare lovite de criza economica s-au mutat pe internet iar altele au scazut tirajul. Urmeaza televiziunea? Deja sunt foarte multi care de voie sau nevoie isi achizitioneaza computere si se muta in lumea virtuala. Candva se spunea “Iti reglezi ceasul, dupa programul Protv” si cam asa era. Orele de difuzare a emisiunilor erau corecte si nu existau intarzieri sau decalari de program.

In goana dupa senzational multe posturi tv “sparg” programul cu “Breaking News” ca si cum orice post de nisa se crede CNN. Informatia circula cu mare rapiditate pe internet, filmele nu au intreruperi, jocurile iti ofera clipe de relaxare mentala, cartile, dictionarele, galeriile de arta, etc sunt la distanta de un simplu click. Vrei sa vezi cum este vremea in tara sau in lume ? Accesezi site-uri specializate, sateliti meteo cu grafica animata, harti de tot felul si ai o imagine completa a temperaturilor, cantitatii de precipitatii, avertizarilor, etc.

Vrei mersul trenurilor sau bilete la concert? De ce sa te obosesti cu telefoane, cozi, etc ? Dai o cautare pe Google si in fata ochilor ti se deruleaza tot ce doresti. De ce fugim toti pe internet? Pentru ca acolo nu stam la cheremul unui functionar plictisit, nu ascultam robotul impersonal care ne arunca informatii spuse pe un ton nazal sau metalic, nu facem insolatie la coada la platit facturi. Neseriozitatea si superficialitatea unora duc la fuga oamenilor in spatiul virtual. Da, internetul este plin de capcane, informatii gresite sau voit gresite, insa acolo se descurca fiecare dupa cum poate.

Pe internet fiecare user este un mic reporter, jurnalist de ocazie, artist mai mult sau mai putin cunoscut. Tehnologia avanseaza cu mare viteza si putini sunt cei ce nu au o camera foto la telefonul mobil sau acces la internet. Cu totii avem nevoie de lumea virtuala care este totusi extrem de vulnerabila – lipsa curentului electric ne trimite pe toti in epoca de piatra. Daca este bine sau rau, viitorul o va spune insa acum traim prezentul si viitorul il lasam in grija altora.

De ce sa urmaresc un serial la tv cand ora de difuzare se schimba precum prognoza meteo ? De ce sa cumpar programe tv care sunt facute cu 2 saptamani inainte si care au deseori numai titlu informativ caci programele se schimba dupa cum vor muschii unuia sau altuia ? Nu-i mai simplu sa caut pe internet emisiunea sau filmul preferat ?

Internetul este o imensa televiziune interactiva! Fiecare isi aduce aportul cu ce poate si deseori mai rapid decat adevaratii jurnalisti. De ce sa cumpar ziare atata timp cat oamenii relateaza in cuvinte simple tot ce se intampla in tara si in lume pe bloguri… sau Facebook, etc?

Din multitudinea de informatii cu care suntem bombardati zilnic deseori ne scapa esentialul insa repetarea lor la infinit pe micile ecrane, ne agaseaza.

Oare cum va arata lumea peste 10 sau 20 de ani ? Inca mei exista acum jurnalisti cu condei, oameni ce pun suflet in redactarea unui articol, povesti ce te fac sa lacrimezi sau te infurie.

Sa fie bine ? Sa fie rau? Informatia prea multa duce la ignorare. O bucatica de ciocolata daruita unui copil ce nu ii cunoaste gustul, creeaza o stare, o clipa de surpriza si bucurie. Cei ce au tablete de ciocolata ” la liber” ajung sa nu si-o mai doreasca, o mananca doar din obisnuinta.

Articolele de presa scrise cu pasiune iti misca sufletul, iti dau de gandit, de meditat… chiar daca sunt simple stiri sau reportaje facute dupa o indelunga documentare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.