O consecinta a mâniei este tinerea de minte a raului. Aceasta, spune Sfântul Parinte, „este sfârsitul la care duce mânia, pazitoarea pacatelor, ura dreptatii, pierzania virtutilor, veninul sufletului, viermele mintii, rusinea rugaciunii, curmarea cererii, înstrainarea iubirii, piron înfipt în suflet… e o patima neplacuta din cele ce se nasc si nu se nasc“ (ibid., p. 192). Mai mult, mânierea reprezinta izbucnirea urii ascunse, tinerea de minte a raului, pofta de a face rau celui ce ne-a suparat. „Caci iutime se numeste fierberea si miscarea împotriva celui ce ne-a nedreptatit. Ea slabeste sufletul în fiecare zi. Ea rapeste mai ales în rugaciune mintea, facând sa apara chipul celui ce ne-a suparat. Când este de durata si se preface în ura, pricinuieste în timpul noptii tulburari, topirea si îngalbenirea trupului si navalirea de fiare furioase. Exista si o mânie împotriva pacatului. Ea pazeste pe cel ce se mânie fara pacat si ridica pe cel ce a alunecat. Dar pornirea mâniei împotriva celui ce a pacatuit ca împotriva celui ce a ranit si a tulburat fara mila pe cel ce a cazut nu-l face fara primejdie pe cel ce se mânie“ (ibid.).
Iubirea de argint
Este vazuta de Sfântul Ioan ca un demon cu mii de capete, si punând în fata numai trupul, se mai numeste zgârcenie. Începutul acesteia este refuzul de a face milostenie, iar greutatea ei apasa pe cei bogati si pe cei saraci deopotriva. „Iubitorul de placeri iubeste argintii ca prin ei sa se desfete; iubitorul de slava ca prin ei sa se slaveasca; necredinciosul ca sa-i ascunda si sa-i pazeasca, temându-se de batrânete sau de boala sau de strainatate. Si crede mai mult în ei decât în Dumnezeu, Ziditorul si Purtatorul de grija al întregii creatii, pâna la cele mai mici si mai neînsemnate vietati“ (ibid.). Se poate spune ca iubitorul de arginti nu cunoaste realitatea suprema a vietii si care este scopul acesteia, punându-si totdeauna nadejdea în cele stricacioase si trecatoare.
Slava desarta
Ultima patima de care pomeneste Sfântul Ioan Scararul în capitolul XXI al cartii sale, aidoma Sfântului Grigorie Teologul si a altor mistici ai monahismului oriental, este slava desarta. Avem de-a face cu un parcurs circular, care leaga meditatia ascetului sinait de ferirea de mândrie, în fapt începutul abordarii sale. În sensul acesta, el spune ca aceste doua gânduri „au numai atâta deosebire între ele câta are pruncul fata de barbat si grâul fata de pâine. Caci primul e începutul, iar al doilea sfârsitul“ (ibid., p. 257).
Slava desarta este un pacat care asteapta sa se înmulteasca virtutea, spre deosebire de gândul deznadejdii, care asteapta sa se înmulteasca pacatul. „Slava desarta e înecarea corabiei la mal, caci dupa ce a trecut valurile multelor ispite si vine încarcata cu multe virtuti, se îneaca în port mândrindu-se pentru ele. E furnica în arie, pentru ca risipeste comoara virtutilor cum fura furnica boabele adunate“ (ibid., 258). lumina