Troita de la Petru Voda pentru protestatarii din Pungesti

„Am adus cu noi aceasta minunata cruce care a stat la capul unor mari mucenici sfinti ai neamului nostru, ca sa vedem în ea un standard, o lumina, o putere“, le-a spus celor prezenti parintele Ioan Sismanian, de la Manastirea „Petru Voda“. Gestul de solidaritate cu protestatarii care s-au opus exploatarii gazelor de sist a fost girat de urmasul parintelui Iustin Pârvu. „Manastirea noastra a daruit aceasta sfânta troita locuitorilor din comuna Pungesti în semn de pretuire pentru statornicia cu care îsi apara glia stramoseasca. Biserica, în calitatea ei de mama a neamului românesc, a fost, este si va fi totdeauna alaturi de poporul care sufera si trebuie îndrumat“, a spus staretul Hariton Negrea, de la „Petru Voda“.

Dupa sfintirea troitei, un preot din Pungesti a tinut sa le explice oamenilor ce importanta are simbolul sfânt care va marca locul protestelor. „Aceasta cruce închipuie stârpirea si înmormântarea duhului Satanei care a dat târcoale pe-aici. Am înmormântat pe Satana în chip simbolic. Cui i-ar placea sa vina dihania asta aici, sa scoata fum, vuiet puternic, sa se miste pamântul? Este o pâine în plus? Aceasta este otrava vremurilor noastre“, a spus preotul.

adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.