“Rugaciunile si jertfa Sfintilor Brâncoveni m-au trimis pe mine pentru tara aceasta a noastra”, a spus, oarecând, un tânar ieromonah pe nume Arsenie, abia trecut de 30 de ani, si care, pentru talantii vaditi ai lucrarii sale pastoresti, era deja înscaunat, de Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului, staret-duhovnic la Mânastirea Sâmbata de Sus, de lânga Fagaras, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu. Asa cum acel vrednic staret si duhovnic ardelean, cunoscut ca Parintele Arsenie Boca, le vorbea credinciosilor, la Sâmbata de Sus, despre Martirii Brâncoveni, numindu-i Sfinti cu mult înainte ca Biserica stramoseasca sa-i fi trecut în calendar, suntem datori si noi, cei de azi, urmasi ai Brâncovenilor, sa ne luam crestineasca îndrazneala – acum, nu mai târziu! – de a-l pomeni pe Parintele Arsenie, pe drept, ca Martir si Sfânt întru Hristos, chiar daca vremea canonizarii sale oficiale, la voia Celui de Sus, înca nu s-a-mplinit.
Anul trecut, pe 28 noiembrie, s-au facut 25 de ani de la trecerea la cele vesnice a marelui duhovnic Arsenie Boca. Credinciosi din toata tara, care vad în Parintele Arsenie un sfânt al românilor si-i asteapta cu dor canonizarea, au mers cu miile în pelerinaj la mormântul Sfintiei sale de la Prislop.
Din multimea marturiilor reiese clar ca Parintele Arsenie dobândise, prin post si rugaciune în Muntele Athos, prin mijlocirea Maicii Domnului, sub ascultarea în duh a Sfântului Serafim de Sarov, darul clarvederii, libertatea si puterea de a vedea în duh si de a trece, dus-întors, înca în viata fiind, din realitatea aceasta în realitatea lumii de dincolo, între trecut si viitor, între timpul nostru limitat terestru si vesnicia lui Dumnezeu. formula as