Am fost si sunt foarte emotionat pentru faptul ca vad cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalta o manastire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii si neamului românesc, jertfiti aici la Canal si în toate celelalte temnite comuniste, pentru ca noi sa avem azi un neam înca ortodox. Acesta a fost visul meu, înca de când am iesit din închisoare, sa înalt o manastire în cinstea acestor martiri. Iata ca vad acest vis realizat si nu pot decât sa multumesc Maicii Domnului si colegilor mei, care vegheaza acolo de sus, ca mi-au îngaduit mie, nevrednicului, sa duc acest vis la bun sfârsit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala si râvna Înalt Preasfintitului Teodosie, reprezinta cea mai mare împlinire a mea, la acesti ani ai batrânetilor mele.
As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor. Atitudini